O noapte in care sa pot omori fiara din mine. S-o asmut doar asupra mea, s-o las sa ma sfasie si sa-mi placa... Ca si cand mi-as taia jugulara cu panza de bonfaier, durerea prelungita sa se scurga prin vene pana-n varful degetelor, sa-mi rascoleasca echilibrul, sa ingenunchez resemnata sub aceasta suferinta organica...
Mi-as oferi trupul culcus daca as convinge suferinta sa iasa din trupu-ti firav, iar vocea ta sa nu mai stie durerea. M-as intinde in fata pasilor tai sa nu mai simti greutatea drumului... Cu bucati rupte din mine ti-as obloji ranile, m-as goli de tot sa am cu ce-ti spala cicatricile...
Si eu si tu aveam atata povesti scrise cu litere lungi si subtiri, povesti care dor, care poarta ranile fiecarui om trecut prin ele. Ti-as astupa buzele pentru ca vocea ta sa nu mai rememoreze fiecare virgula, fiecare rand scrijelit in tine, sa nu mai zguduie pamantul, sa nu ne mai rupa in bucati mici pana ne obisnuim cu chinul...
Sufletul mi l-as impaturi frumos si ti l-as aseza in palme, sa-ti pot plati toata durerea pe care-o simt plangandu-mi alaturi...
M-am cam prabusit si m-am ridicat dinnou azi, cu scrierea aceasta si cu muzica aceasta ce se ptriveste ca o manusa, cu vocea aceasta ce iti zguduie fiecare celula a organismului.
RăspundețiȘtergere