Se afișează postările cu eticheta 이젠 잊기로 해요. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta 이젠 잊기로 해요. Afișați toate postările

joi, 28 ianuarie 2016

Blue Midnight Color of Kpop (XIV)


Sunt în așteptarea unei noi dimineți. Degetele nevăzute ale timpului se joacă pe corzile unei harpe, fremătând nerăbdătoare. Deschid ferestrele sufletului meu și adun mănunchi de stele, licurici in noaptea albastră...
Visele mele își caută eternitatea și își scriu povestea cu condeiul înmuiat în lacrimi. O secundă se iubire, un sărut furat, o îmbrațișare în care mă îngrop...  Și sper să opresc căderea timpului...
Mă sperie aceasta iubire mistuitoare, violentă, brutală... Am căutat calea, departe de tumultul inimii, de povești țesute cu firul dramei... Și totuși o liniște, o armonie mă cuprinde... Și e ciudat că aduce o fericire delicată ca un fulg...
Aleg, socotesc, cântăresc, fac compromisuri, îmi port sentimentele în priviri... Frumusețea apusului, explozia rasăritului, toate se adună în sufletul meu, înrămate cu multă iubire...
Mă simt la fel, dar diferit... Cu sufletul plin de acea lumină a iubirii, a frumuseţii şi a dorului de absolut. Încă mai cred în miracole, pentru că ele se întâmplă în fiecare clipă, doar ochiul inimii mele trebuie să le perceapă... Pur şi simplu, pe nesimţite, s-a instaurat pacea în mine...

Și-am încălecat pe-o șa și-am mai spus o poveste albastra așa...

luni, 16 februarie 2015

Blue Midnight Color ok Kpop (XII)


Iarta-ma pentru ceea ce nu sunt. Iarta-ma ca n-am putut opri lacrima si am lasat-o sa se transforme intr-un ocean albastru. Nazuintele desarte mi-au obosit viata si vreau sa-mi vindec sufletul...
O clipa albastra petrecuta cu tine mi-am dorit sa fie viata. Dar m-am pierdut pe drum precum nisipul in mare, amagita de lucruri care vin si pleaca precum o adiere sau furtuna... Iar timpul, cel care trecea intr-o clipa cand as fi dorit etern, sau ramanea intepenit intre acele ceasului cand mi-as fi dorit sa se scurga intr-o secunda, nu l-am scormonit indeajuns pentru a gasi neintelesul...
Ma feresc sa mai fac promisiuni albastre, caci nimeni nu poate sterge trecutul, cat nu putem avea certitudini asupra a nimic din ceea ce suntem... Doar urmele pasilor nostri mai arata ca am fost trecuti pe aici...
Tresar speriata de fiecare data cand treci prin gandurile mele. Mi-e teama ca vei patrunde in toate cotloanele, ca vei descifra si vei desface toate nodurile a ceea ce am pus bine la pastrare, ascuns chiar si de mine...
Prea multe temeri, asteptari, tradari, agitatie pe peronul albastru al vietii, lacate ferecate sau lanturi rupte... Iarta-ma, caci nazuintele desarte mi-au obosit viata si vreau sa-mi vindec sufletul...
Si-am incalecat pe-o sa si-am mai spus o poveste albastra asa...