duminică, 19 iunie 2016

Park Yoochun, victimă a propriilor slăbiciuni și a grupărilor mafiote rivale


Park Yoochun, victimă a propriilor slăbiciuni și a grupurilor mafiote rivale. Asta este părerea mea după tot ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile.
Pe 4 iunie, Park Yoochun și-a serbat ziua de naștere alături de prieteni. Au început devreme și au sfârșit petrecerea târziu în noapte, într-un club pentru adulți din Gangnam.
Pe 10 iunie, o femeie (d-na Lee) depune plângere la poliție pentru agresiune sexuală împotriva lui PY, care ar fi silit-o să facă sex în baia clubului, aducând ca dovadă și lenjeria pe care o purtase și care avea urme de lichid seminal. Pe 14 iunie, la două zile după ce s-a aflat în presă, ea își retrage plângerea, motivând că de fapt a fost sex consensual, dar că a fost supărată pentru că artistul nu a tratat-o cu respect.
Dispatch, un tabloid coreean de scandal (un soi de Cancan al nostru de acum câtiva ani) cu uimitor de multe surse și resurse, face o analiză în 10 puncte a ceea ce s-a întâmplat in perioada 4-14 iunie, și pe baza unor înregistrări pe care le dețin (spun ei) cu părți din dialogurile avute la negocieri (articolul îl găsiti aici, iar traducerea lui aici).
Pe scurt, s-au încercat negocieri cu doamna în cauză (care este angajata part-time la acel club, venind doar cînd avea nevoie de bani) și cu prietenul acesteia. Medierea a avut loc între partea lui A (inclusiv prietenul ei, care lucrează în comerțul exterior în parteneriat cu China, B, și un asistent) și din partea lui CJeS (șeful de departament, președintele consiliului, CEO Baek Chang Joo și tatăl acestuia, Baek Young Doo). Dispatch dezvăluie că unii membri ai familiei Baek au făcut/sau fac parte dintr-o mare grupare mafiotă, Yangeuni-pa. Foști membri ai mafiei au fost, de asemenea, de față.
Motivele adevărate le putem doar bănui, cert este că acuzațiile au fost retrase. Park Yoochun ar fi rămas cu rușinea că a frecventat un club pentru adulți, că a plătit pentru un show sexy (despre ce este vorba vedeți aici) și a făcut sex cu o angajată.
Cineva, cel mai probabil vreun rival al grupării din care fac/sau au facut parte membri ai familie Baek, a fost, foarte supărat, astfel că, în următoarele zile, alte trei femei au depus la poliție reclamații similare despre care, culmea, presa on-line și scrisă a aflat imediat.
Un reprezentant al poliției a declarat: "Nu putem da mai multe detalii acum, din moment ce este vorba de o investigație în curs de desfășurare, dar administratorii cluburilor pentru adulți au relații strânse cu grupurile mafiote din zona respectivă. Investigăm dacă aceste persoane fac plângeri de viol împotriva celebrităților pentru câștiguri financiare. Toate reclamantele sunt femei care lucrează în localuri pentru adulți. Au depus prima acuzație și au cerut o intelegere in baza unei sume de bani, dar agenția lui Park Yoochun a refuzat. Apoi a apărut a doua, a treia și a patra acuzație de agresiune sexuală, pe același șablon, reclamantele spunând că au fost atacate în baie. Prin urmare, investigăm dacă acesta este un complot orchestrat de cineva și am format o echipă de specialiști care vor cerceta acest caz, deoarece acest gen de schemă nu este un lucru neobișnuit pentru mafia și localurile pentru adulți din Gangnam.
(paragraf preluat: https://jyjromanianfans.wordpress.com/2016/06/18/trans-18-06-16-o-noua-declaratie-din-partea-politiei-spune-ca-unele-grupuri-mafiote-au-incercat-sa-stoarca-bani-de-la-park-yuchunnew-police-statement-that-reports-syndicate-gang-tried-to-extort-par/, via Korea Daily

Au depus femeile plângeri de bună-voie? Sau au fost puse/forțate? Rămâne de văzut dacă va reuși ancheta Poliției să descâlcească ițele acestei reale k-drame.
Park Yoochun va fi chemat să dea declarații și pentru a i se lua probe ADN care vor fi confruntate cu rezultatele analizei făcută lenjeriei predata de prima reclamantă.
Luni, 20 iunie, C-Jes Entertainment va depune plângere împotriva celor patru femei pentru șantaj și acuzații false, declarând: "Ne propunem să cooperăm în mod activ cu ancheta poliției pentru a dovedi nevinovăția lui Park Yoochun și pentru reabilitarea imaginii sale".
Dar Park Yoochun își va putea reabilita imaginea? Întrebați fiind, producători din divertismentul coreean spun că va fi aproape imposibil, chiar daca el va fi găsit nevinovat. "Nu numai că imaginea lui Yoochun a fost afectată de incident, mulți sunt surprinși de legăturile companiei sale cu gangsteri" a declarat recent un producător pentru Dispatch. Un alt producător a declarat sub anonimat: "Nu există nici un motiv pentru noi să promovam o celebritate care este criticată de către public. Altcineva a fost foarte tranșant: "Chiar dacă el este curat de toate acuzațiile, eu nu cred că cineva va mai lucra cu el. Chiar și o mulțime de fani ai lui i-au întors spatele".
sursa: http://news.nate.com/view/20160619n09579?mid=n1008

16 comentarii:

  1. Era de asteptat de la fani coreeni . Cand sunt in top "Vai Oppa" si cand se loveste de o problema ii intorc spatele ! Niste prefacuti Urasc genul acesta de oameni !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. este ceva logic :( asa se triaza "prietenii" si fanii!! dar care raman sunt esenta..

      Ștergere
  2. Imi pare extem de rau si sunt tristă fiindca el imi place foarte mult. Daca era in alta tara, chiar si noi, nu patea mare lucru dar la ei se pare ca un scandal ii termină desi sunt asa de talentati. Parerea mea e că nu e un simplu scandal si sunt multe interese si, din pacate, va plati din greu. Pentru mine ramane un mare cantaret si un bun actor. Ii doresc să reziste ca altceva n-are ce face...

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu sunt fana Park Yoochun dar il admir, ii recunosc talentul si-mi pare rau pt el. Ma gandesc ca odata ce a pornit acest scandal ii va fi greu sa se reabiliteze exemple avand din cazurile anterioare si sa nu ne mai miram ca o parte din celebritati iau drumul Chinei sau Japoniei. Agentiile care ii folosesc la sange ar trebui sa le fie alaturi in astfel de situatii si sa depuna efort pt ai scoate din impediment, dar pt ca sunt extrem de multi si au de unde sa ia altii de indata ce se porneste tavalugul isi ia mana de pe ei. Este regretabil dar noi nu avem nici-o putere decat sa fim cu sufletul alaturi de ei.

    RăspundețiȘtergere
  4. nu este mafiot CEO Baek Chang Joo, ci un actor , tot o victima SM care a ajutat baietii....si nu C-jes nu a negociat cu partile vatame.( a se vedea si din declaratia politiei) .ci EI AU REFUZAT NEGOCIERILE!! si eu sper din toata inima ca se va reabilita. Este doar un barbat, nu un violator! In korea cluburile de adulti sunt normale, (pentru noi europenii sunt altceva).si sunt la toate colturile/!! asa este la ei ! si eu raman la parerea mea..ca multe vedete au victima mafiotilor..dar comparativ cu yoochun au dat bani multi cand au fost santajati!

    RăspundețiȘtergere
  5. de acord cam cu toate parerile. am mai spus-o! baiatul asta cred ca nu stie nici sa se deschida la fermoar....dara mi te sa fie violator in serie. niste fufe care au nevoie de bani. daca ii descopera...asa cum s-a facut acum un an cu lee byung hun...ii mananca puscaria. da doamen

    RăspundețiȘtergere
  6. toata lumea stie ca sunt fan yoochun....doar atat a fost la momentul si loculnepotrivit....politia a dat sambata o declaratie..pe care presa de scandal a "omis" sa o traduca....ca ei ancheteaza amestecul gruparilor mafiote ....care sunt mana in mana cu patronii de cluburi din Gangnam...sa santajeze vedetele....nu ca CEO este mafiot...asa il faceau SM si AVEX...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. daca citeai cu atentie, este si declaratia politiei, presa nu a "omis" sa o preia/traduca. am preluat-o si eu de la JYJ Romania. si nu am spus nicaieri ca Yoochun este violator. ca lui sau prietenilor lui ii plac numite "fineturi" rezulta din nota de plata de la club (oricum asta e treaba lui). daca a facut sex sau nu cu acea femeie, vom vedea dupa ce Yoochun va face testul ADN. daca a fost consensual sau nu probabil va fi mai greu de stabilit. si nu am spus ca CEO Baek Chang Joo e mafiot, ci ca tatal sau ar avea legaturi cu mafia. ca SM sau AVEX il faceau pe CEO Baek Chang Joo - tot zvonuri. dar, cum ziceam la inceputul articolului, nu am facut decat sa adun niste informatii si sa trag o concluzie. plus ca sunt trimiteri catre materialele la baza carora sta textul meu. iti recomand sa citesti nu doar articolele, ci si comentariile...

      Ștergere
  7. ba da...ma refeream la presa de scandal..abia asera allkpop..au pus o kumatate de stire...adica partea rea...:) la asta ma refeream . Si prima reclamanta a spus ca a fost consensual !!!
    am citit tot ce se putea citi !!! dar stii cum este cand izbucneste un scandal..presa de scandal dezgroapa toate mizeriile !!! eu nici o secunda nu am comeentat ce ai scris tu :)) ci ce se spune eronat la ei !!
    https://jyjromanianfans.wordpress.com/2016/06/20/stirenews-20-06-16-partea-lui-park-yuchun-are-dovada-care-i-demonstreaza-nevinovatia-park-yuchuns-side-have-the-evidence-to-prove-his-acquittal/

    RăspundețiȘtergere
  8. yoochun are norocul ca agentia este a lor...si acceasi echipa de avocati care i-au reprezentat impotriva SM, il reprezinta acum si pe el !! faithing yoochun!! i believe in you ! si asa ei erau iubiti in japonia si china..in korea era apreciat doar ca actor nu si ca parte din trupa JYJ !!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. cum multi asa-zisi fani i-au intors spatele, nu pot decat sa ma bucur ca sunt persoane care il sustin! :-)

      Ștergere
  9. Prea mic pentru un razboi atat de mare.Cine sunt regii si reginele din spatele pionilor sacrificati in concasorul mass-mediei, aceasta-i intrebarea ? Dar asta e un subiect de roman politist si cum nu sunt o noua Agatha Christie... .Cred ca daca apele se vor linisti repede si va avea, in primul rand, sustinerea fanilor,drumul lui artistic nu s-a terminat. Andra B.

    RăspundețiȘtergere
  10. normal!!! multa lume il sustine...dupa ultima declaratie c-jes a dat in judecata toate "fetele"..si au probe foarte tari...sa vedem daca actioneaza si impotriva presei si a internautilor !!! si tocmai spunea pe fb cineva..ca se face mai mult tam tam pe fb decat in realitate (sursa un amic coreean)

    RăspundețiȘtergere
  11. Cel mai corect este sa separam admiratia pentru artist de omul cu viata si slabiciunile lui ca nu fim dezamagiti.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. uite ca nu am separat omul de artist si nu sunt dezamagita...este fix cum am crezut din prima secunda!! nevinovat.!!!

      Ștergere
    2. nu am fost dezamagita !! <3

      Ștergere