vineri, 10 mai 2019

Versailles, mon petit péché


Pentru gustul atât de crud, proaspeţimea şi ineditul său, nu îi pot spune rockului japonez decât “Sushi Rock”. Dincolo de această poate ironie, rockul japonez este tot atât de special ca un platou cu sushi. Rockul din “Ţara soarelui răsare” a reconfigurat estetica sonorităţilor psycho-rock, aşa cum o cunoaştem noi, şi nu este de mirare că produsul final nu seamănă cu nimic altceva. Total o nouă estetică sonoră ce revigorează conceptul generic de muzică rock, cu ingrediente inedite de improvizaţii free, avangardă, minimalism şi folk ritualistic, asta este ceea ce se poate numi în contextul unei noi decade, “Japanese invasion”. Asta spune Daniel Ionescu într-o analiză a rock-ului japonez.

Reconfigurarea nu ţine doar de sonorizare ci şi, în unele cazuri, de capitolul vestimentaţie. În sub-genul Visual-kei aspectul conteaza, iar Kamijo (vocal), Hiyakz (chitară), Teru (chitară), Masashi (chitară bas) şi Yuki (tobe), adică Versailles, sunt printre cei mai reuşiţi din punct de vedere vestimentar. Daca aveţi chef de puţin jrock, trupa Versailles o sa vă surprindă nu doar prin apariţia vizuală ci şi prin dinamismul combinaţiei între rock şi orchestrația clasică.


Sursa 2
https://ok.ru/video/1361963584079

Trak list
00:00 - Intro
01:20 - Prelude
05:44 - Aristocrat's Symphony
12:12 - ASCENDEAD MASTER
18:22 - Some talking
19:25 - Shout & Bites
24:24 - Zombie
29:25 - Inheritance
34:21 - Vampire
39:01 - Chandelier
44:22 - Some talking
48:05 - DESTINY -The Lovers-
55:00 - After Cloudia
1:00:11 - Some talking
1:01:32 - Philia
1:08:25 - Some talking about Jasmine You
1:09:24 - Serenade
1:15:38 - Faith and Decision
1:32:20 - The Theme of Holy Grail
1:33:46 - MASQUERADE
1:40:30 - Fake ending

ENCORE 1
1:44:56 - Lineage
1:51:18 - THE RED CARPET DAY
1:57:17 - Fake ending 2

ENCORE 2
2:02:36 - Sympathia
2:09:10 - The Revenant Choir
2:20:40 - Ending

sâmbătă, 4 mai 2019

BTS - Iubirea de sine

foto: The Jakarta Post
Iubirea de sine cred că începe când pleci în călătoria autocunoaşterii alături de ceilalţi. Atunci vezi dacă eşti plin de ură, egoist, laş, invidios, lacom. Dacă te iubeşti, aceste sentimente nu-şi au locul nici în relaţia cu ceilalţi. Să te iubeşti nu e nici trufie, nici narcisim. Să te iubeşti nu e chiar atât de simplu pentru că relaţia ta cu tine insuţi uneori e complicată, uneori te subestimezi, uneori pierzi busola propriului eu. Când in tine există armonie, acceptare, poţi deschide cu încredere porţile Universului.

Am văzut că la preluare imagine şi sunetului şi-au pierdut din calitate. Sper să nu fie un inconveniet atât de mare şi să vă bucuraţi de spectacol.



Disk 1 - Sursa 2
Disk 2 - Sursa 2
Disk 3 - Sursa 2

LYS - Track list
Idol
Save Me
I'm Fine
Magic Shop
Trivia 起: Just Dance
Euphoria
I Need U
Run
Serendipity
Trivia 承: Love
DNA
21st Century Girl /Boyz with Fun
Go Go" /Attack on Bangtan
Blood Sweat & Tears /Fire
Boy in Luv"/Silver Spoon
Danger"/ Dope
Airplane Pt. 2
Singularity
Fake Love
Trivia 轉: Seesaw
Epiphany
The Truth Untold
Outro: Tear
Mic Drop
Encore
So What
Anpanman
Answer: Love Myself
Sursa: https://www.dailymotion.com/jeonluminous

BTS (방탄소년단) Poveştile încep să prindă aripi (III)

foto: facebook BTS Official
Cel mai greu a fost cu Wings. Când e vorba de aripi, stiţi ce a păţit Icar: n-a ascultat de tac-su şi s-a dus prea sus, aproape de soare. Ceara cu care erau prinse aripile s-a topit, iar el s-a probuşit în gol. Eu cu Wings-ul mi-am pus părul pe moaţe: nu reuşeam să găsesc o versiune care să fie acceptată pe site-urile pe care urc eu diverse chestii. Mi-am spus: băăăăăăi, nu se poate să rămân cu căruţa la juma de drum. Şi m-am încăpăţânat! Dar m-am încăpăţânat rău. Da, sunt cu părul creţ acum, dar am satisfacţia că putem trăi cap-coadă povestea. La finalul ei veţi avea şi voi aripi!

Trilogy Ep. III - Wings


Disk 1 - Sursa 2
Disk 2 - Sursa 2

Trilogy Ep. III Wings  - Track list
Not Today
Am I Wrong
뱁새
쩔어
Begin
Lie
First Love
Lost
Save ME
I NEED U
Reflection
Stigma
MAMA
Awake
BTS Cypher 4
불타오르네
Title Medley
호르몬 전쟁
21세기 소녀
Intro : Boy Meets Evil
피 땀 눈물

Sursa: https://ru-clip.net/channel/UCrMFAOzHh231oyOefPRBusg

BTS (방탄소년단) Poveştile încep să prindă aripi (II)

foto: imagenesmi.com
Ufff, partea a doua a maratonului cu BTS. Ufff, pentru că mi-a scăzut şi glicemia, atât de mult m-au consumat băieţii ăştia pe ziua de azi. Vi dau în primire, să pătimiţi şi voi puţin. Dacă vă împiedicaţi de-o lămâie stoarsă, aia sunt eu 😳😳😰😰😰

Trilogy Ep. II The Red Bullet
   

Disk 1 - Sursa 2
Disk 2 - Sursa 2
Disk 3 - Sursa 2
Disk 4 - Sursa 2

Trilogy Ep. 2 The Red Bullet  - Track list
N.O
We Are Bulletproof Pt 2.
We On
Hiphop Lover
Let Me Know
Rain
Embarrassed
Just One Day
Look Here
Outro: Propose (Jin, Jimin, V, Jungkook)
No More Dream
Tomorrow
Miss Right
I Like It
If I Ruled The World
Jump
Cypher Pt.3 Killer (Rap Monster, SUGA, J-Hope)
Cypher Pt.2 Triptych (encore)
War of Hormone
Danger
I NEED U
Boy In Luv
Road/Path
DOPE
Boyz With Fun
Attack On Bangtan
Sursa: https://www.dailymotion.com/archivebangtan/videos?sort=visited

BTS (방탄소년단) Poveştile încep să prindă aripi (I)

foto: VIKI fandom
Băi, nu pot să spun că sunt o ARMY, înfocată aş fi completat dar cred că e deja sinonim, dar mi-au plăcut băieţii de la debut (cârcotaşii pot vedea că postarea a fost făcută chiar în ziua debutului oficial). Le-am apreciat eforturile, le-am admirat performanţele, m-am bucurat când au primit premii, când au rupt bariere şi au stabilit noi recorduri de audienţă şi vizualizări. Pentru cei care doresc mai multe informaţii, este o pagină în limba română pe Wikipedia, destul de bine documentată care poate ar trebui actualizată. Se bagă cineva?
Au pagină şi pe facebook, şi pe instagram, aşa că puteţi afla oricând despre cum le mai este viaţa. 😆😆
Cei care urmăresc îndeaproape toate activităţile grupului - continuitatea albumelor, a concertelor, a seriei de filme Wings -, au o teorie despre trilogie. Aceste naraţiuni multiple, planificate în fapt de la bun început, ar ilustra, prin imagini, melodii, povestea vieţii lor, trecerea de la adolescenţă la maturitate, înfruntarea propriilor demoni, a temerilor, a transformării lor.

Trilogy Ep. I Begins
Disk 1 - Sursa 2
Disk 2 - Sursa 2

Trilogy Ep. I - Begind - Track list
Jump
Skool Luv Affair + Outro: Luv In Skool
Where You From
Dance Battle (J-Hope & Jimin)
We Are Bulletproof Pt.1
We Are Bulletproof Pt.2
No More Dream
N.O
Tomorrow
Outro: Do You Think This Makes Sense?
Like (I Like It Pt.1 & Pt.2)
Converse High
24/7 = Heaven
So 4 More
If I Ruled the World
BTS Cypher, Pt. 1 & BTS Cypher, Pt.2: Triptych
Danger
War of Hormone
Attack on Bangtan
Oyz with Fun
Miss Right
Boy In Luv
Born Singer
Sursa: https://www.dailymotion.com/milkykook

vineri, 3 mai 2019

WANNA ONE WORLD TOUR - ONE: THE WORLD IN SEOUL

foto: NowKpop.com
WANNA ONE  - 워너원, (de la stânga la dreapta: Ha Sung Woon, Hwang Min Hyun, Lai Guan Lin, Ong Seong Woo, Lee Dae Hui, Kang Daniel, Park Ji Hoon, Kim Jae Hwan, Park Woo Jin, Yoon Ji Sung, Bae Jin Young ) a fost un grup format din 11 membri. Băieţii au fost selectaţi de producătorii de la spectacolul de audiție "Produce 101 Season 2_ mNet" (2017), cu intenţia, declarată de la bun început, de a performa doar o perioadă de timp stabilită.
Numele de grup "WANNA ONE" are un sens de a deveni unul și a venit din pronunțarea "101: One O One".
Grupul s-a desființat oficial la 31 decembrie 2018, unii membri urmând a avea proiecte muzicale solo sau în apariţii tv.
Sungwoon. Sub contract cu agenția Star Crew Entertainment, artistul a lansat un mini-albumul My Moment, la sfârșitul lunii februarie. El a participat ca producător la album și a fost implicat și în scrierea versurilor. Nu există informaţii cu privire la momentul și dacă se va reuni în grupul său HOTSHOT.
Jisun. Sub contract cu MMO Entertainment, Jisung a lansat si el un mini+album, Aside. De asemenea, va participa la Zilele muzicale în prima jumătate a anului 2019, înainte de înrolarea militară.
Kang Daniel. Tânărul artist  se află la aceeași agenție cu Jisung. Fanii aşteaptă debutul lui solo.
Jaehwan. Cântărețul-compozitor se concentrează pe un debut solo cu melodii proprii, care va fi făcut atunci când va crede că melodiile scrise sunt bune .
Daehwi și Woojin. Perechea a semnat cu Brand New Music și se va alătura grupului MXM, format din Im Young-min și Kim Dong-hyun. Debutul este planificat pentru sfârşitul primăverii.
Guanlin. Membru taiwanez al grupului a filmat un spectacol de varietăţi în China în ianuarie şi, din luna februarie este la filmari într-un serial chineesc. De asemenea se pregătește să se alăture unui nou grup coreean format de Cube Entertainment.
Jihoon. Idolul a fost actor înainte de a se alătura lui Wanna One, iar Maroo Entertainment a spus că artistul a primit mai multe oferte dar nimic nu s-a decis încă. El va promova ca și cântăreț și idol de acum încolo.
Jinyoung. Cel de-al treilea cel mai tânăr membru al Wanna One a primit mai multe oferte pentru a apărea în drame, dar probabil că se va concentra mai degrabă pe cariera de cântăreaț. În loc să îl promoveze solo, agenția sa intenționează să-l plaseze într-un grup nou.
Minhyun. Cel mai popular membru Wanna One s-a întoars la grupul său NU'EST, care a promovat sub numele NU'EST W în timp ce el a fost plecat.
Seong Woo. Popular ca model, se pregătea pentru a fi actor şi este probabil să apară în viitoarea drama JTBC Eighteen.
Ştiu, cam lungă prezentarea, dar existenţa grupului a fost ca un meteorit care, l-a impact, s-a dezmembrat bucăţele, împrăştiindu-se care încotro... lăsând totuşi urme: mini-albumul 1X1=1 (TO BE ONE) - 7 august 2017, mini-albumul 1-1=0 (NOTHING WITHOUT YOU) (Repackage Album) - 13 noiembrie 2017, mini-albumul 0+1=1 (I PROMISE YOU) - 19 martie 2018, mini-albumul 1÷X=1 (UNDIVIDED) - 4 iunie 2018 şi albumul 1¹¹=1 (Power of Destiny) - 19 noiembrie 2018.

Sper să vă simteţi bine 😜😤😆 ascultând albumele si vizionând concertul.

Sursa 1

Sursa 2

Track list
3:54 intro
4:47 welcome Wanna one
5:09 Burt it up
9:19 Never
13:00 Energetic
17:08 Minhyun solo
18:58 VCR (Jaehwan, Jihoon, Guanlin, Minhyun)
22:00 Jihoon & Woojin Dance
23:17 Boomerang
26:27 Ment
43:31 Day by Day
46:58 Beautifull
50:17 Daniel Solo
52:02 VCR (Lean On Me: Jisung Minhyun Sungwoon)
52:44 Forefer+1 (Lean On Me)
57:11 VCR (NO.1 Guanlin Jihoon Jinyoung)
===========
1:16:13 Always
1:21:30 Ment
1:32:34 VCR (The Heal: Daehwi Seongwu)
1:33:20 Daehwi solo
1:34:14 Seongwu Solo
1:34:36 Sangdglass (The Heal)
1:34:36 VCR (Triple Position: Daniel Jaehwan Woojin)
1:39:21 Kangaroo (Triple Position)
1:43:49 VCR (Daehwi Woojin Jisung)
1:49:08 DJ Hankki Party Time- Jisung solo
1:51:52 Sungwoon solo
1:51:52 Guanlin Solo
1:54:29 Wanna be
1:58:19 Twilight
2:01:37 Pick me
2:04:44 Ment
2:28:01 Gold
2:31:52 VCR
2:33:44 Light
2:37:35 Ment
3:01:15 I Promise You
3:08:57 ENDING

Sursa: https://www.youtube.com/watch?v=56x5ll2sJKk

joi, 2 mai 2019

FT ISLAND - IN TRUTH IN SEOUL

foto: FNC Entertainment 
Din păcate, scandalul de la Burning Sun a lovit si trupa FTISLAND. Choi Jong-hoon, chitaristul si liderul trupei se pare că a fost implicat, împreună cu cântareţul Jung Joon Young și Seungri (BIGBANG), în filmările ilegale și în distribuirea de videoclipuri ilicite pe chat. La anchetă, el ar fi recunoscut şi că a fost prins în 2016 conducând sub influența alcoolului, incident despre care se presupune că a fost acoperit de poliție  De altfel, pe 14 martie, agenția FNC Entertainment a declarat că Choi Jong-hoon părăseşte formaţia se retrage din viaţa artistică.
Până când Hong-gi şi colegii lui îşi vor găsi un alt chitarist, să ne bucurăm de rock. Krock!

Sursa 1
Sursa 2

Song List
01. Intro
02. Out of Love
03. Lose
04. Time To
05. Cycle
06. Paparazzi
07. 바래 (I Hope)
08. FREEDOM
09. Orange Days
10. Hourglass
11. 남자의 첫사랑은 무덤까지 간다 (Man's First Love Follows Him to the Grave)
12. 천둥 (Thunder)
13. Stand By Me
14. Walking Dead
15. CRYING IN THE RAIN
16. Black Chocolate
17. PRAY
18. Take Me Now
19. 너에게 물들어 (Becoming You)
20. We Are...

sursa: https://www.youtube.com/watch?v=DebFGyQDjN8

Spring Color of Kpop II


Shimmie, shimmie, hîc, hîc şi kokobau, nuşcum da something se tot clatină sub mine. Ofi că m-o loat capu şi neşte ameţeli. Or de la ploaia de flori de cireş, premesc, or de la noru ăla cockteilicios de blue lagoon, premesc, chear doo dacă dă premăria şi-l scutură bine, hîc, să mă scuze duamnili, kokobau, că e pe cale să mă dau în stambă, să muară toţi dujmanii...
...şi săn ceapă partyu. Care party, fără vreo iniţiere ân flossing dance, fără vreo piţa şi suc n-are răsunet pren carter. Yolo, yolo sau yolariuuuuu, să scuată careva mălaiu de pren buzunare, merge şi fără număr, fără număr, cu dolari dacă nu aveţi ieuroi... şi nu, nu-l prăjiţi pe Nemo că vă ia mama dreaku ş-o apucă pe bunica worryingu dacă nu vede ceva colorat pren acvariu...
Şi mai âncet cu pianu pă scări, că e timpul să se pună si de o iubire, d-aia cu fluturaşi prin stomac, că aşa e primavara, zboară petalele precum confetiili, mai scrijeleşte careva i 💜 you şi dă-mi inima ta că-ţi dau mielu. Sorry, sorry, am vrut să zic inelu...
'ra-ţi ai dreaku, băbăeț, vă-nbătarăţi pân'la urmă cu meros de zanbile şi făcurăți pianu zob şi zdub, aka muci, și doar v-am zis-o p'aia cuci ne are carte are parte, iote căm pusei şi pă romanian language, să sen ţeleagă şi ce spune coreeanu, caşea trebe, să fiu eu insuţi in orice sitoaţie.

Şi-acu, nuş ân pana mea cum oi face, să-ncalec p-o şa, că vă mai spusei un spring color aşa...