Se afișează postările cu eticheta film coreean. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta film coreean. Afișați toate postările

duminică, 26 iunie 2016

A Man and A Women (남과 여) - ne-am pierdut de noi înșine căutând să ne găsim


Prolog:
Iubește-mă și umple-mă cu tine...
M-am îmbătat în fiecare zi cu aceleași promisiuni, mi-am reînviat sperantele, m-am amețit cu vorbe simple, în speranța că într-o bună zi brațele tale mă vor cuprinde... Fără să-ți văd fața, fără să-ți simt respirația, fără să-ți sărut ușor buzele, fără să-mi fi plimbat degetele pe fața ta ca apoi să-ți îndrept părul căzut pe frunte, te-am simțit aproape, știam că exiști...
Și când credeam că se sfârșește pământul, te-am întâlnit. A fost de-ajuns o secundă... Și ce dacă ne-am rătăcit? Și ce dacă ne-am pierdut de noi înșine căutând să ne găsim?
Iubește-mă și umple-mă cu tine...
Nu vom știi niciodată cine a dat mai mult, cine a încercat mai mult, cine și-a dorit mai mult...
Iubește-mă și umple-mă cu tine...
Până în ziua în care cel a cărui povară este mai grea va renunța... Și-și va continua drumul îmbătându-se în fiecare zi cu aceleași promisiuni, reînviindu-și speranțele, lăsându-se amețit de vorbe simple...

Sang-Min (Jeon Do-Yeon) și-a adus fiul autist in Finlanda, la un centru de recuperare. Acolo îl întâlneste pe Ki-Hong (Gong Yoo), a cărei fiică are probleme psihice. Copiii pleacă într-o tabără, iar cei doi pleacă după ei, la dorința lui Sang-Min care dorea să se convingă că băiatul este în regulă. Pe drumul de întoarcere, rămân blocați din cauza viscolului. Își petrec ziua împreună și se despart fără ca măcar să-și stie numele unul altuia. Câteva luni mai târziu se reîntâlnesc la Seul...
(Bine că adulterul nu mai este considerat infracțiune in Coreea de Sud... Acest scenariu poate n-ar fi fost posibil...)


Film: A Man and A Women (Namgwa Yeo/남과 여)
Regia: Lee Yoon-Ki
Scenariu: Lee Yoon-Ki
Data lansării: 25 februarie 2016
Durata: 115 min.
Gen: Romantic
Distribuitor: Showbox / Mediaplex
Limba: Coreeană
Țara: Coreea de Sud

Filmul il puteți vedea tradus în limba română pe asiazonemovie și asiafaninfo

duminică, 4 ianuarie 2015

The Admiral: Roaring Currents (명량 – 회오리 바다) - Lectia de patriotism

"The Admiral: Roaring Currents" este bazat pe intamplari reale si descrie batalia de la Myeongryang care a avut loc pe 26 octombrie 1597. Amiralul Yi Sun-Shin, care a avut doar 12 de nave sub comanda sa, s-a impotrivit flotei japoneze formata din peste 300 de nave, impiedicand invadarea Joseonului.
Lansat pe 30 iulie 2014, filmul a avut un succes colosal, cu recorduri la vanzarea biletelor: numai pe 3 august 2014 s-au vandut 1253653 de bilete, record pentru box office-ul coreean,  ajungand pe 19 august la peste 15.000.000 de bilete vandute, devenind cel mai bine vandut film all-time, depasind "Avatar".

Corneliu Coposu considera ca patriotismul este un sentiment profund care nu se declama ci se practica in viata de zi cu zi.
Intr-o lume in care cuvantul "patriotism" aproape ca a disparut din vocabular, "The Admiral: Roaring Currents" ne zgaltaie constiinta adormita, anesteziata parca voluntar de ceea ce ni se serveste zilnic.
Imensa cantitate de incompetenta si ticalosie prin care trec zilnic, are nevoie de antivirus care, daca pot spune asa, mai poate tine sistemul imunitar national viu. prezent, de o contrabalansare calitativa... Din nefericire, modelele de care am avem nevoie sunt dosite, uitate prin colbul istoriei, reperele morale si intelectuale - cele care contribuie la intarirea, consolidarea valorilor spirituale si umanitare - nu sunt considerate a fi "cool" si nu cresc procentele de rating.
Cu toti ar trebui sa luam exemplu de la oameni de exceptie care, prin actele lor de bravura, prin calitatile dovedite in momente de criza majora, prin inaltul nivel de constiinta civica, trec peste propria lor bunastare si isi pun viata gaj pentru ceilalti semeni. Iar, daca avem sansa sa-i intalnim sa-i acceptam ca lideri si sa-i urmam...
Ar trebui sa (re)invatam despre respect, altruism, toleranta, spirit civic, implicare sociala, caci societatea in care traim are nevoie de o revigorare a ideii de patriotism. Patriotismul este un sentiment profund care nu se declama ci se practica in viata de zi cu zi.

The Admiral: Roaring Currents il gasiti online, tradus in limba romana aici si aici (in cazul in care nu aveti, solicitati crearea unui cont)


Titlu: The Admiral: Roaring Currents (English title) / Battle of Myeongryang, Whirlwind Sea (literal title) / 명량 – 회오리 바다 (hangul)
Regia: Kim Han-Min
Scenariul: Jun Chul-Hong, Kim Han-Min
Data lansarii: 30 iulie 2014
Durata: 128 min.
Tara: Coreea de Sud