Dupa ce-am urmat mai multi ani la rand Facultatea de Stors Lacrimi K-Drama eram gata sa jur ca oricata implicare/palpitatii/hohote de ras/tristete voi avea vizionand un serial, nu voi mai simti cum ma inunda tristetea si ma ineaca lacrimile.
Si totusi s-a intamplat asta, astazi, urmarind (mai bine-mi dadeam peste mana) o parte din imaginile cu iesirea lui T.O.P. din spital.
Mi s-a parut umilinta maxima. De o cruzime si brutalitate fara margini. Nu stiu daca plecare din spital a fost orchestrata, daca s-a dorit starnirea unui val de compampasiune (deja existent) in favoarea lui T.O.P. si incriminarea presei si a celor avizi dupa brafe si scandal, insa, in nici un caz nu a facut bine pacientului Choi. Nu stiu daca T.O.P. a constientizat ceea ce-l astepta dincolo de usa salonului de spital. Mie, fiecare blitz mi s-a parut a fi o palma peste obrazul lui. Cand l-am vazut pe individul care s-a pus pe jos sa blocheze trecerea si T.O.P. sa stea mai mult "la poza" mi s-a facut rau. Habar n-am cum a urcat Iisus Golgota cu crucea-n spate, dar cred ca supliciul trecerii lui T.O.P. prin mijlocului blitzurilora fost asemanator. Drumul blitzurilor ii va aminti neincetat masura si pretul faimei, iI va (re)aminti ca nu-si mai apartine siesi, ci celorlalti.
"Nimic nu e usor in viata. Celebritatea are pretul ei. Sunt sacrificii, constrangeri, manipulare, frustrari, tentatii, depresii, disperare, durere si decizii nefericite, asa cum exista si lux, bucurii, avantaje etc. Toti acesti oameni pe care ii iubim sau uram, ii aratam cu degetul sau dormim cu poza lor sub perna, au o singura datorie in viata: sa fie fericiti. Cu nimic altceva nu ne sunt "datori" noua decat cu bucuria/fericirea lor. Atat." Dana Baragan
