In labirintul tacerii imi tarasc pasii in cautarea luminii. Obosita sa mai pun intrebari sau sa mai raspund. Visele pervertite le-am aruncat la cosul renuntarii.
Mi-e frica de mine insami. Mi-e frica chiar sa recunosc ca mi-e frica. Mi-e frica chiar de dimineata care vine caci iar va trebui sa dau cortina la o parte sa-mi joc rolul pe scena vietii.
Ma cufund in ceva nedefinit. Plasa intinsa de lucrurile amagitoare e acum goala. Doar soaptele albastre se mai aud in jurul meu.
Si-am incalecat pe-o sa, si-am mai spus un blue story asa...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu