Tic, tic, toc. Tic, tic, toc... Tic, tic, tic... Toc... Aici Pamantul, emisfera nordica. Am intrat in zodia iernii. Nori pufosi, scuturati-va din toti valatucii si cerneti zapada. Mangaiati-ma cu fulgii vostri, cu invaluirea alba redati-mi inocenta, si puritatea, si bucuria desfatarii unei imbratisari cristaline...
Stiu ca atingerea mea nu topeste doar fulgul de nea ci si inima ta. Zambetul tau e la fel de luminos ca intinderea alba. Ma intind pe tine sa ma cuprinzi pe de-a-ntregu in timp ce mainile mele te deseneaza...
Mi-as dori sa fiu un fulg de nea. Sa dau roata in jurul tau si sa ma intreb unde sa ma asez: pe o ureche, sa iti soptesc tainele infinitului, pe o geana cu urme de sare in urma unei lacrimi, in coltul gurii care poarta urma sarutului si ecoul ultimului "te iubesc" sau pe umarul tau, sa ma poti purta spre casa...
Fiecare ninsoare e ca si prima iubire: fiecare pas il faci cu grija, pentru ca urma sa ramana clar intiparita, aerul curat te ameteste si iti da aceeasi detasare si liniste ca si orgasmul sau iti lasa cicatrici adanci atunci cand, amestecata cu noroi dispare, dusa de cupa buldozerelor in coltul strazii. Stiu sigur ca intr-o zi ne vom intalni din nou sa vom putem dansa impreuna...
Si-am incalecat pe-o sa si-am (mai) spus o poveste de iarna asa...
