Winter color of Kpop

Tic, tic, toc. Tic, tic, toc... Tic, tic, tic... Toc... Aici Pamantul, emisfera nordica. Am intrat in zodia iernii. Nori pufosi, scuturati-va din toti valatucii si cerneti zapada. Mangaiati-ma cu fulgii vostri, cu invaluirea alba redati-mi inocenta, si puritatea, si bucuria desfatarii unei imbratisari cristaline...
Stiu ca atingerea mea nu topeste doar fulgul de nea ci si inima ta. Zambetul tau e la fel de luminos ca intinderea alba. Ma intind pe tine sa ma cuprinzi pe de-a-ntregu in timp ce mainile mele te deseneaza...
Mi-as dori sa fiu un fulg de nea. Sa dau roata in jurul tau si sa ma intreb unde sa ma asez: pe o ureche, sa iti soptesc tainele infinitului, pe o geana cu urme de sare in urma unei lacrimi, in coltul gurii care poarta urma sarutului si ecoul ultimului "te iubesc" sau pe umarul tau, sa ma poti purta spre casa...

Fiecare ninsoare e ca si prima iubire: fiecare pas il faci cu grija, pentru ca urma sa ramana clar intiparita, aerul curat te ameteste si iti da aceeasi detasare si liniste ca si orgasmul sau iti lasa cicatrici adanci atunci cand, amestecata cu noroi dispare, dusa de cupa buldozerelor in coltul strazii. Stiu sigur ca intr-o zi ne vom intalni din nou sa vom putem dansa impreuna...

Si-am incalecat pe-o sa si-am (mai) spus o poveste de iarna asa...

Spring Color of Kpop

Încep să mă impresor de culori - galben, roz, roșu, albastru chiar, strălucitoare, vesele, explozie de verde... Și-n fiecare dimineață simt că viața explodează într-un imens curcubeu iar la fereastră bate nerăbdător un bulgăre de lumină cu miros de primăvară...

Gesturi cărora deseori nu le dau atenție le repet acum cu mirare, le inspir ca și cum pe sub nas mi-ar trece un buchet de liliac... Iar inima e verde plin... și crud...

Pe sub copaci aleea e arhiplină iar pulsul bate năvalnic... Parfumul unui cocktail delicat, proaspăt și dulce aromat persistă în aer

Și când am crezut că mă pierdusem definit, m-am regăsit în acest amestec trezit la viață de fericire vie, dinamică... Și pentru că inima mi-e plină de atâta primăvară, vă dau și vouă...

Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus o poveste de primavară așa...

Blue Midnight Color of Kpop (XVI)

Mi-e dor de tine. Și mi-e dor de noi, brațe înlănțuite... Găsesc ceea ce nu caut și sunt în cătarea a ceea ce nu găsesc. Pierdută în acest labirint, în noaptea albastră, mi-e dor de noi, brațe înlănțuite...

Ne-am pregătit vreodată pentru despărțire? Am admis că totul va fi bine, fără să știu că am întradevăr nevoie de tine. Am întors spatele și ai plecat. Da, ne-am iubit fără nicio condiție, dar nu am știu că voi fi prima rănită... Ne-am pregătit vreodată pentru despărțire? Căci amintirile nu vor să dispară...
Mâinile tale au gravat adânc pe pielea mea povestea noastră... Versuri, proză, rugi, incantații, toti porii au memorat șoaptele tale sărate spuse în nopțile când luna veghea tăcută, pândind ca soarele să treacă dincolo de fereastră...

Nu ești aici ca aripile iubirii tale să-mi țină de cald și să mă protejeze... Iar mâine va fi o altă zi sfâșietoare în care așteptarea va fi la fel de dureroasă... Toate tristețile, renunțările, păcatele, vinovățiile, întrebările rămân în așteptare, neîmpărtășite...

Să-mi pierd iar ființa-n ființa ta, să mă pierd în mâinile tale care să rescrie iar povestea noastră... Timpul să nu se mai măsoare în secunde... Șoaptele tale sarate spuse în nopțile când luna veghea tăcută, pândind ca soarele să treacă dincolo de fereastră mi-au răstignit sufletul...

Și-am încălecat pe-o șa și-am mai spus o poveste albastră așa...

Blue Midnight Color of Kpop (XV)

Închid ușa camerei și-mi împrăști umbra pe pereți. Vreau să-mi ferec casa inimii, să pornesc să te uit, dar parfumul tău încă persistă. Pe geam se vede urma degetelor tale care au scris cândva "Te iubesc"... Sunt încă trează, târziu în noapte și picături de rouă îmi inundă ochii...

Încerc să râd, dar râsul mi se oprește în gât. Ne despățim... De ce? Cum ne despărțim? Și chiar dacă încerc să le blochez, amintirile mele, amintirile noastre se revarsă... Și nu rămâne decât inima mea rănită... Cum te pot uita? Mă întreb dacă știu cum să fac asta când totul doare de simt că mor...

Rog lacrimile să-ți dea sărutul de bun rămas și să te poarte dincolo de mine... Nu, nu voi spune că nu-mi pasă, că nu te mai iubesc sau că deja te-am uitat... Și da, mă întreb: "Ce-ar fi să suni la ușă?" Dar voi da drumul mâinii tale chiar dacă nu-mi doresc asta...

Ca o sticlă aruncată în ocean voi pluti mai departe, valurile mă vor împinge înainte și înapoi, vîntul va purta departe amintile noastre, arzând în închisoarea lor speranța... Totul s-a oprit iar timpul rămas mă leagă și mă împinge afară...

Și-n nopțile nedormite mă doare dorul. Ca și cum inima îmi este smulsă din piept... fără anestezie. Îngrop cuvintele de iubire căci tu nu mai ești și nu știu cui să le spun... Și-n nopțile nedormite mă doare dorul...

Și-am încălecat pe-o șa și-am mai spus o poveste plina de albastru așa, adaptând versurile melodiilor...

Blue Midnight Color of Kpop (XIV)

Sunt în așteptarea unei noi dimineți. Degetele nevăzute ale timpului se joacă pe corzile unei harpe, fremătând nerăbdătoare. Deschid ferestrele sufletului meu și adun mănunchi de stele, licurici in noaptea albastră...
Visele mele își caută eternitatea și își scriu povestea cu condeiul înmuiat în lacrimi. O secundă se iubire, un sărut furat, o îmbrațișare în care mă îngrop...  Și sper să opresc căderea timpului...
Mă sperie aceasta iubire mistuitoare, violentă, brutală... Am căutat calea, departe de tumultul inimii, de povești țesute cu firul dramei... Și totuși o liniște, o armonie mă cuprinde... Și e ciudat că aduce o fericire delicată ca un fulg...
Aleg, socotesc, cântăresc, fac compromisuri, îmi port sentimentele în priviri... Frumusețea apusului, explozia rasăritului, toate se adună în sufletul meu, înrămate cu multă iubire...
Mă simt la fel, dar diferit... Cu sufletul plin de acea lumină a iubirii, a frumuseţii şi a dorului de absolut. Încă mai cred în miracole, pentru că ele se întâmplă în fiecare clipă, doar ochiul inimii mele trebuie să le perceapă... Pur şi simplu, pe nesimţite, s-a instaurat pacea în mine...

Și-am încălecat pe-o șa și-am mai spus o poveste albastra așa...

Emotional Color of Kpop

foto: fallforward.wordpress.com

Imi dau seama ca nimic nu exista fara tine. Soare, liniste, caldura, atingeri, in toate te caut si vreau sa te privesc, sa te simt, sa le simt, sa le traiesc doar prin tine si sa le traim impreuna... Intunericul gandurilor mele se face curcubeu la atingerea ta...

O mare de iubire in albastru iti ofer. Inima prea plina de tine o las zalog... Noaptea inghite cu nesat orele iar eu vreau sa te atrag in insomniile mele... Viata nu mai este monotona si plina de tacere...

Esti acolo... ba dincolo... ba acolo... Te regasesc in tot ce ma inconjoara... Vreau sa fiu fantasma noptii ce iti da tarcoale, intalnita intr-un vartej de vise... Vreau sa te privesc, tu sa taci iar eu sa gasesc raspunsuri la intrebari nerostite... Ia-mi timpul si fii marea mea nemarginire...
Vise, durere, dar si ras, lacrimi si zambet in acelasi timp... Imi place sa urc in acest tren si sa fiu personaj in aceasta poveste fara sfarsit... Si sa cant despre asta...

Si-am incalecat pe-o sa si-am mai spus o poveste plina de emotie asa...

Social Color of Kpop

Da, da, deseori ne credem pe cai mari, buricul Pamantului, invincibili, de neoprit, ca si cand am trai in ceruri si avem lumea la picioare... dar suntem pe pamant! Purtam costume, ne punem masti, privim de sus cu aroganta pentru a ne masca vulnerabilitatea/nestiinta/ignoranta/nimicnicia/goliciunea/neputinta... Prinsi intr-un angrenaj care ne dirijeaza din umbra, constransi intre garduri induse, inca nu ne vedem limitele...

De la maimuta incoace ne credem destepti, frumosi, judecam, adjudecam, emitem pareri, ne credem stapanii adevarului absolut... Cu ochii lipiti de tv precum ciunga-n par, ne incolonam, convinsi ca intr-acolo e destinul nostru asa cum ne spun Anumite posturi, stim pe cine sa dam vina, uitam ca in prezent nu vedem si viitorul, ci doar ni-l inchipuim dupa chipul si asemanarea a ceea suntem manipulati sa credem ca suntem... Cu creierele spalate, nu realizam ca stam pe marginea prapastiei si cadem in golul viselor noastre...

Nu suntem doar scalvii sistemului. Suntem propriii nostri scalvi, sugrumati de propriile ego-uri. De cand dorim sa moara si capra vecinului, de cand poftim la masina lui ca-i mai smechera, de cand vrem sa avem si sa avem, hranindu-ne cu lacomia noastra, ne vindem singuri... Totul in jur se misca mai repede decat noi... Si nu mai avem timp sa ne privim in oglinda sa vedem cat de goi suntem...

Ici colo, unii dintre noi se mai trezesc... Se simt pierduti in aceasta lume in care de fapt vor doar sa se regaseasca... Ar dori sa iasa dar usile sunt ferecate... Ar vrea sa urce dar nu pot zbura caci aripile le-au fost frante/ciuntite/zdrentuite/patate/jumulite/manjite... Orbecaie singuri intr-o lume care nu mai e nici o lume, cautand sprijin...

Fara masti, fara poleiala, fara aplauze desarte de slava, au impins inevitabilul si pasesc ca niste zombi intr-o lume ce pare moarta... Incearca sa-si regaseasca candoarea si inocenta, sa refaca contactul cu ceea ce este important in viata, sa regaseasca scopul pentru care sunt in aceasta lume, sa iasa din carcasa rolurilor impuse si sa se recladeasca in afara lor, sa lupte pentru ceea ce-si doresc... Viata este mult mai complexa si nu o traduci prin microcipuri, coduri de bare, carti de credit, mall-uri, fast-food-uri, papusi Barbie, etichete...

Si-am incalecat pe-o sa si-am mai spus o poveste asa...

Blue Midnight Color of Kpop (XIII)

Nu lasa amurgul sa coboare peste mine. Lasa-l sa paseasca in urma mea inainte ca pleoapele sa se-nchida si umbrele sa se lase peste ganduri... Mai e putin si soarele va inchide ochii peste noi, iar ziua de azi o va inghiti pe cea de ieri...
Soarele se lasa prea usor inghitit de intunericul albastru iar cortina cade dureros peste sufletul meu. Ca si cum cineva mi-ar fi dat un branci, ma arunc in abis. Peste drumuri revarsate pasesc cu grija si cu teama. Nu vreau sa nu deranjez ordinea lumii albastre...
Palmele umede vor sa te cuprinda tot, sa te ocroteasca... Caci nimeni nu merita toate lucrurile urate care vin navalnic peste noi... Si vreau etern durerea din tine s-o rup fara sa curga sange sau lacrimi... Iar clipa sa ramana cu mine atata vreme cat mai am de oferit...

Lumea a ramas dincolo, iar scarile rulante urca si coboara goale... In abisul albastru, aplecata peste marginea gandurilor, crucea pare greu de dus... Peste mine, peste tine, s-a lasat noaptea de mult si astept ca ziua de azi s-o inghita pe cea de ieri...


Si-am incalecat pe-o sa si-am mai spus o poveste albastra asa...

Autumn Color of kpop (II)

Razele soarelui  mangaie varfurile frunzelor ce se desprind si jos, pe pamant fac covorul pe care-mi plimb timpul... E toamna afara sau e toamna in mine? S-au spus povesti. Si incep povesti. Dar buzele prin care cuvintele prin viata si-au pierdut caldura...
Ma intorc spre niciunde, doar ca sa plec. In fata, infinitul galben se scurge in picuri de ploaie, iar sus, cerul se destrama in carduri de pasari grabite...
Printre lacrimile cerului, intre prapastii de timp, lumina soarelui apare greu si se scurge si ea obosita, cu o tristete ca o iubire spre final, stoarsa de esenta...
Din colt, ma uit la ziua care se scurge linistit si se face tarziu prea devreme. Un rece ud si tacut ma impresoara ca un semn de intrebare care-si asteapta raspunsul...
Si-am incalacat pe-o sa si-am mai spus o poveste de toamna asa...

Summer Color of Kpop

Da, e vara.. Sa mergem la mare unde apa e uda? Sau la munte? Sa stam mai stramb ca sa ne iasa socotelile - intoarce foaia, nu vezi ca ai pus-o invers? nu mai aduna de jos in sus, de cate ori ti-am spus ca se face invers? si nu, nu de la dreapta la stanga... ufffff greu... ne-am inghesuit in bagaje tot ce ne trebuie? dar ce nu ne trebuie nu cumva ne va fi de folos cand vom avea nevoie? am luat cu noi tot ce si pe toti cine? Mai sucim si rasucim lista cum sa mai facem loc pentru un te miri ce si dupa ce tragem linie, rasuflam usurati si tragem si fermoarul :-) ups, a mai ramas ceva de tras... usa dupa noi :-)) Cu cantec tot inainte!! (Oare am facut bine socotelile??)

Si-am incalecat pe-o sa si-am mai spus o poveste de vara asa...

PS - in fotografie este domnul secretar al Ambasadei Coreei la Bucuresti, surprins la Quiz on Korea 2015 & K-Pop World Festival 2015, calculand rezultatele la Quiz. Dar ipostaza in care a fost surprins este prea bestiala ca sa o las sa treaca... 

Black and White Color of Kpop (IV)

Se ia una bucata alba - patrata, rotunda, suie, plata sau 3D, creata sau neteda si se da cap in cap cu una bucata neagra, suie si ea, sau creata, patrata sau rotunda. Cat de expresiv poate iesi contrastul asta acromatic... ce tonalitati variate se nasc...

E incredibil ca din amestecul atator colori, albul si negru isi pastreaza forta, iar contopite pe alocuri in diferite nuante de gri capata atata dinamism, au tonuri atat de subtile, umbre discrete, evidentiind cu delicatete detaliile...

Ca piesele unui puzzle, una bucata alba o punem langa una bucata neagra, facand o imensa tabla de sah invadata de nebuni ce asculta de un rege cu sufletul negru ca taciunele. Si nici nu le pasa ca au sacrificat calul alb...

Ne cautam drumul, dar suntem prinsi ca intr-un labirint in care ne simtim pierduti, dezorinentati, fara scapare, cu usi prin care ne trecem prin viata, cu metereze facute din una bucata neagra, una bucata alba intr-o insiruire infinita... Il vom gasi oare?

Si-am incalecat pe-o sa si-am mai spus o poveste kpop in alb si negru asa....

color of kpop, Dia, Giriboy, Jooyoung, Mad Clown, Monday Kiz, NO.MERCY, Paradise, Words to kill, YOUNG, 기리보이, 노머시, 두 번 죽이는 말, 매드클라운, 먼데이키즈, 주영) _ 0, 

Santa Claus Color of Kpop

Noroc ca-n urechi imi susura Rain si La Song si pot pastra cadenta, iar ritmul melodiei lucreaza cu brio muschii fesieri. Altfel, prin pachetele care burdusesc papornitele ce stau agatate de mine - una mi se balangane pe umar, trei imi atarna in mainile deja amortite de-atat inclestare, in drumul spre casa am ratacit spiritul Craciunului. Gasitorului ofer recompensa substantiala!
Liste, listute, dorinte mai mari sau mai mici, toate burdusite de-a valma in speranta ca voi smulge un zambet celor pe care Mos Craciun nu-i va uita...

Iubesc Craciunul! Craciunul e iubire, emotie, mangaiere sufleteasca, bunatatea si compasiunea slabiciunii umane… Brad, globulete colorate, colinde, stare de veghe...oare Mosu' m-a uitat? Astept in prag, cu bratele larg deschise sa pot cuprinde intr-o imbratisare calda toate vorbele bune si gandurile curate...

Mireasma de Iisus nascut in iesle adusa de colinde, bucuria, implinirea, intelepciunea, incredearea, generozitatea si, mai ales iubirea, toate frumos ambalate sunt gata sa le daruiesc. Daruri mari cat un munte! Ador sa ofer cadouri frumos ambalate, si zambesc poznas cand le impachetez caci ma gandesc la persoanele dragi care le vor primi...

Sa lasam Craciunul sa reflecte dragostea si altruismul, sa-l lasam sa infloreasca pe deplin. Sa fim mai buni unii cu altii, sa ne iertam dusmanii si sa nu ne uitam prietenii. Si, in timp de sarbatorim nasterea Domnului, sa lasam iubirea din suflet sa ne fie calauza si sa cautam, asa cum au facut magii, acea stea stralucitoare care sa ne ghideze...

Daca am fost cuminti sau nu, doar Mosu' stie. E timpul sa redevenim copii si nerabdatori sa-l pandim la fereasta. Pentru o clipa, sa uitam de vartejul si nebunia de peste an. Ziua aceasta sa fie magica, iar Mosu' sa-si deserte sacul cu bucurii ca lucruri frumoase sa se intample...

Ca un mic elf al Mosului, raspandesc vestea. Sa fim recunoscatori ca suntem sanatosi. Sub acoperisul primitor, arome imbietoare isi fac loc. Langa masa imbelsugata si bradul impodobit ii avem alaturi pe cei dragi, o imensa bucurie erupe din cele mai marunte si neinsemnate lucruri, caci totul vine din suflet. Trebuie doar sa fim dispusi sa vedem si sa ascultam... Sa daruim si sa primim...

Apropo, a gasit cineva spiritul Craciunului? Ofer recompensa substantiala!

Si-am incalecat pe-o sa si-am mai spus o poveste cu Mos Craciun asa...

Blue Midnight Color of Kpop IX

In noaptea albastra vrem ca fericirea sa ne hraneasca existenta. Mergem la izvorul ei, uneori o asteptam, deseori o cerem impetuos, vrem sa ne hraneasca maruntele clipe, ne amagim sub licarul jucaus al stelelor... O dorim mereu prezenta, indiferent de ce chip ar avea, vrem sa ne surprinda, sa o simtim prezenta, sa fie certitudine in aceasta lume imperfecta.

In asteptarea fericirii ne impiedicam de remuscarile sau violentele neiertatoare ce fac prag noptii albastre. O dorim parte a unei realitati miraculoase, ignorand ca incapacitatea noastra de a ne simti vii, prezenti in prezent, ca teama noastra de a ne regasi atunci cand ne-am pierdut ne impiedica pe fiecare dintre noi sa traim fericirea de a fi fericiti.
Autoprivatiunile pe care ni le impunem, credintele eronate care ne pierd in noaptea albastra, neintelegerile care ne par nedreptati, judecatile de valoare ale altora ce ne sunt servite drept pilde dar care nu ne reprezinta, lasitatea noastra care ne face sa nu indraznim sa FIM impotriva a orice, ne fac sa ezitam atunci cand fericirea ne bate-n poarta. Prostii de noi, ii inchidem usa-n nas. Si regretam apoi ca nu ne-am topit in ea.
Orbecaim in noaptea albastra, ratacind drumul fara sa vedem ca lumina blanda a lunii ne arata calea. Uitam ca fericirea eate o flacara mica, plapanda, rabdatoare, care trebuie insufletita in fiecare zi. Care se stinge sub lacrimile disperarii, sub furtuna supararilor sau stropita de otrava resentimentelor si a rautatilor. Caci fericirea - pretioasa, magica, palpaie fragila, ascunsa intr-un colt al fiintei noastre.

  Si-am incalecat pe-o sa si-am mai spus o poveste despre fericirea albastra asa...

Prietenelor mele, care de azi - multe dintre ele -, nu mai sunt doar virtuale.

Black and White Color of Kpop (II)

Uneori secventele se deruleaza ca si cum ar fi privite pe un ecran mareeee, in alb si negru. Amestecate, neutre, reci, cate o data scaldate in lumina, alteori pierdute in intuneric... Ai crede ca marele Creator a obosit in a mai amesteca culorile, lasandu-ne pe noi sa descoperim ce-i dincolo de neculoare... sa ne purtam acolo tristetile, sa cautam motive de-a reveni in praguri noi...

Albul obliga negrul la existenta, negrul nu mai e nefiinta. Impreuna capata forma, sens... Repetitiva, distanta dintre ele creste sub povara unei nefericiri duble - a propriilor suferinte in fata fericirii celuilalt, ca o picatura de otrava strecurata in suflet...

In alb si negru, ne defilam trupurile ce poarta vremelnic sufletele noastre, cautand salvarea, pocalul cu fericire, implinirea, locul unde nu exista umbre sau indoieli, caci odata mutarea facuta, nu mai este cale de intoarcere...

Incercam sa fim noi pictorii vietii noastre, sa ne coloram trairile, sa alegem nuantele, chiar daca uneori ne este teama de a trai colorat, sa trecem cu ochii mintii dincolo de bariere si sa gasim raspunsuri...

In alb si negru... sa uitam de ce ne-am pierdut candva, de ce ne-am uitat de noi, de ce ne sperie temerile noastre, inconstanta... de ce ne-am simtit ca niste nimicuri in fata realitatii... Ca intr-un tango pacatos, neortodox, sa ne gasim universul potrivit in care sa fim noi insine.

Ca pe o tabla de sah, suntem pioni efemeri. Asa cum efemer este si fructul victoriei sau gustul amar al esecului... Si totusi, chiar daca ne este teama, sa nu lasam sinele prizonier in capcana trecutului colorat. Chiar in alb si negru, experienta trebuie traita, caci Universul cunoaste masura...

Si pana ajungem la culoarea din spatele neculorii, sa nu ne amagim cu prezentul! In lumea asta mare, nemarginita, sa nu punem punct. Doar "va urma"! Si sa ne salvam intr-un viitor!

Si-am incalecat pe-o sa si-am mai spus o poveste kpop asa...

40(포티), AirPlane (에어플레인), Back to the future, Black, color of kpop, Gloomy'30, Goodbye My Love, Kim Wan Sun, Mad Clown (매드 클라운), So ji Sub, Stalker flip side story, 

Color tears of Kpop

Clepsidra a ramas fara glas… nu mai urla cu disperare ultimele secunde ce se scurg in ritm alert… Ma pierd asemenea unui firicel de nisip ce dispare intr-o rafala de vant venita de nicaieri. Ramane doar lacrima cazuta ca de undeva din geana unei stele a carui stralucire a obosit si care se prelinge usor pe obraz, precum un vis spulberat...

Naluciri imi dau tarcoale acaparand un hau din suflet, ganduri ascunse in spatele unor cuvinte nu se mai intrupeaza, nu mai stiu care-a fost minunea... culorile clipelor nu mai au gust, lacrima e pasaportul care desface adancurile noptii din mine...

Iluzia si realitatea sunt una, sfarsesc acele ganduri care ma poarta, simt ca lor nu le mai apartin, curm impreunarile cuvintelor în mine, lacrima care se prelinge e o dovadă a dorintei de a nu fi singura si a singuratatii... Iar sufletul este trist si plange tacut caci steaua de pe geana careia s-a prelis lacrima e strivita si amestecata cu cerurile sparte din launtru-mi, cu cioburile acelor vise din mine sfasiate de sfarsitul înca neinceputului...


Rupand din noi m-am separat, rupand din mine a ramas un gol, rupand un gol am alergat prin amintiri, rupand din amintiri m-am gandit la ce a fost... Si m-am topit usor... Iar  izvorul lacrimilor a secatuit si el caci toate acele revarsate clipe, conturate doar în vis a orice ar fi voit sa fie au luat forma unui gand pribeag…

Si-am incalecat pe-o sa si-am mai spus o poveste kpop asa...

Blue Midnight Color of Kpop (VI)

Timpul albastru are si el o masura. Secunda e secunda, adunate 3.600 fac o ora, dar nu albastra, caci timpul albastru nu e masurat de ceas. Ci de intensitate. Sunt clipe intense si eterne pe care oricat as incerca sa le fac pierdute, nu reusesc. Le-am derulat în mintea mea de mii de ori in speranta ca ma voi plictisi de ele. Am crezut ca repetandu-le la infinit o sa-si piarda din putere, dar parca sunt mai vii si mai albastre.

Albastru aprins! Atat de aprins ca te dor ochii. Dar simt cum sufletul se elibereaza. Totul e posibil. Gandurile, fanteziile, oricat de ilogice ar parea, capata forme albastre. Si visez! Cu ochii larg deschisi sa intre culoarea in ei. Dor si totul e albastru. Notiunea timpului se sparge…In mii de bucati... Si le adun de pe jos...
Unele clipe nu se schimba. Unele clipe nu se uita. Unele clipe sunt ireverisibile. Si atat de speciale incat imaginatia le da un strop de nebunie. Si atunci cand parca intregul Univers pare nu ca se prabuseste, ci ca s-a prabusit deja, cand totul pare infundat intr-o mlastina flamanda si avida de suflete pierdute, mi-amintesc de albastru si dau "Play".
Ma intalnesc cu unicitatea intensitatii unei clipe vie doar pentru mine. Tic-tac... Tic-tac...Nu am putere asupra timpului, dar clipa albastra nu o poate distruge nimeni, e insasi unitatea de masura pe care am ales-o ca sa eternizez momentul.
Atat de albastru. Si intens. Cateva clipe de mare tulburare ce dureaza inca si par a fi eterne. E frumusetea clipei perfecte, neconditionate de vreme, coplesitoare, clare, care rascoleste originile simturilor...

Blue Midnight Color of Kpop (V)

foto: winwallpaper.com

Cel mai frumos timp al meu. Magic. Albastru. Deseori m-am intrebat ce smecherie inginereasca ar trebui inventata pentru a-l putea opri. Pentru ca, in aceasta viata trecatoare, timpul meu albastru ar trebui pus la pastrare. Mi-as dori sa-l inramez intr-o rama albastra si sa stau sa-l contemplu...

M-am indragostit, am iubit, poate am ranit, am suferit si am avut regrete. In tot acest haos am facut multe greseli pe care le-am uitat si am reluat acelasi joc de la capat, mi-am pierdut urma si m-am regasit in acel labirint in care visele isi pierd suflu si sunt sacrificate...

Pas cu pas m-am afundat in albastru si mi-am purtat povara. In acel labirint intortocheat n-am mai distins durerea de fericire. Amintirile albastre au prins aripi, tacand intens de teama ca odata imprastiate, cuvintele soptite vor smulge bucati din mine si ma vor arunca in haul ticsit de intuneric, uitandu-ma...

E greu de descris durerea albastra provocata de toate acele "de ce"-uri fara raspuns, de toate acele indoieli care ma tin treaza tarziu in noapte… Si cautand raspuns l-a intrebarea daca prezentul mai exista, este o certitudine sau doar o iluzie a trecutului am realizat ca, tavalita prin mocirla vietii, mi-am lasat sufletul albastru pe altare pagane unde a fost desfigurat si strepezit de mascariile vietii de zi cu zi...

Mirosul de hazna al sfarsitului incearca sa franga zborul viselor mele albastre, la capatul lui sa le faca sa cunoasca gustul pamantului. Dar, ca de fiecare data, ridic capul zambind iar visele mele albastre isi intind aripile spre orizont...

Si-am incalecat pe-o sa si-am mai spus o poveste albastra asa...

Autumn Color of Kpop

Dorintele tale, bataile inimii tale, incruntarile tale, asta e ritmul dupa care traiesc si respir. Tic-tac...? Ceasul e stricat si oricum nu mai am nevoie de ora.

Mi-am facut ordine in ganduri. Pe unele le-am pastrat, pe altele le-am alungat. Pe unele le-am incuiat, pe altele le-am lasat sa plece. Ca un preludiu al unui sarut pe care-l doresc prelungit la nesfarsit, iti sorb aerul pe care-l expiri din plamani.

Am chemat visele si le-am pus aripi. Le-am dat putere. Le-am hranit cu sufletul meu, le-am hranit cu tine. Ele te contin, acum. Si-mi dau tarcoale, cu tine conturat in ele, asteptand sa-mi intre in minte, desi esti deja in mintea si-n sufletul meu.

Au venit zambetele. Le-am primit. Au venit lacrimile. Le-am primit. Au venit emotiile. Le-am primit... Le-am primit... Mi-ai zapacit contorul, mi-ai dereglat punctele cardinale si farame de poveste manzgalite sunt acum scrum.

Am incercat sa umplu toate golurile. Nu cu cele mai bune lucruri. Dar le-am umplut, sa nu mai doara, sa nu mai sangereze. Haul cascat intre ce esti si ce ai putea fi e adanc. Unde-s bratele care te pot sustine? Unde-i umarul pe care sa plangi? Ochii care sa te priveasca? Gura care sa te sarute?

Si-am incalecat pe-o sa si-am mai spus o poveste de toamna asa....

Nostalgic Color of Kpop

(D)on't say goodbye
(B )ack together
(S)inging forever
(K)eep making history

Randurile de mai sus nu-mi apartin, le-am luat dintr-o postare de pe youtube. Au trecut ore bune de cand am ascultat iar DBSK, si sunt bolnava. De nostalgie. Desi e caraghios rau. Cand i-am descoperit, DB5K era deja legenda.
"Amintirile cu tine raman, sunt puternice... Voi deveni vantul, si te voi ocroti. Chiar acum vreau sa zbor spre o lume cu tine in ea...

Dar povestea lor mereu ma lasa fara cuvinte. Mereu simt ca ma sufoc intre cei patru pereti. Simt suparare. Si furie. Imi plec capul ca un razboinc invins si imi ascund lacrimile.
"Pe acest drum nesfarsit, pe care tu nu mai esti... te rog spune-mi o mica minciuna ca sa te pot auzi..."

E greu sa privesc inapoia timpului. Caci atunci ma simt pierduta de lume si de mine. Iar la ei gasesc intotdeauna un cantec care sa jeleasca momentul in care-mi tip ratacirea.
"Cuvintele incep sa se reverse, dar stiu ca nu te vor ajunge acum"
E dureroasa si extenuanta aceasta nostalgie. E enervant cateodata cum de o simpla melodie poate sa doara atat. As vrea s-o fac pierduta in labirintul sufletului, dar mereu dibacia notelor gaseste cheia de la poarta lacrimilor.
"De ce inima mea se simte incurcata?... Dragostea mereu ajunge la un sfarsit, dar destinul nostru nu va disparea..."
Si atunci ma predau. Ma las coplesita si inecata in muzica lor ca intr-un ocean. Sorb cu nesat fiecare nota. Pana la ultima. Si plang. Pentru ca as fi putut adauga povesti noi. Dar povestea lor s-a terminat.
"Pe scena lunii ce pluteste in intuneric, am avut un vis cu tine dansand acolo... Lasa-ma sa ascult melodia incantatorului, fragilului bolero..."
S-am mai incalecat pe-o sa dupa ce, cu lacrimi in ochi, am mai spus o poveste asa...

Blue Midnight Color of Kpop (II)

foto: bhmpics.com 

Gandurile mele se incapataneaza sa ramana albastre. Le trimit in dreapta, le trimit in stanga, le arunc sus, le arunc jos, dar afurisitele tot albastru se vor.

Trecem prin timp si timpul ne priveste trecand. La margine de lume se aduna taceri si nelinisti, iar camarile parasite ale sufletului se umplu de colb. Sperantele, visele cazute, secundele goale, aripile frante, toate vin si pleaca din viata noastra, iar noi stam pe marginea drumului urmand umbra amintirilor.

Gandurile albastre se  tot innoada, poticnindu-se. Ne facem iluzii, convinsi ca povestile noastre sunt gravate in piatra. Dar de cele mai multe ori sunt niste biete urme pe nisip. Credem ca in ele se afla inscrise rosturile lumii, umbrele zorilor ce invart zilele fara numar, lacrimile picurande, in speranta ca vor vindeca tristetea.

Ne punem tampla pe norul de puf cautand alinare. Si uitare. Dar vantul a spart globul albastru in care ne ghemuisem, prefacandu-l in cioburi si imprastiindu-ne iar...

 Inchid ochii si sper ca gandurile albastre sa mearga si ele la culcare. Imi culeg zambetul in palma si un fior albastru ma cuprinde.

Dintr-o data inima mea a devenit prea mica pentru atata albastru. Iar eu trec prin timp. Si timpul ma priveste trecand. E doar inceputul...

Si-am incalecat pe-o sa si-am mai spus o poveste albastra asa...