Destinul nu-ti da nici un preaviz, nici un avertisment. Prezentul este continuu, iar timpul se scurteaza pana cand nu va mai fi... Bogati sau saraci, spiritele noastre calatoresc in viata asta in speranta ca vom gasi codul de la seif. Dar stim oare ce este inauntru?
Lumea noastra, coltul noastru de liniste, sunt rascolite... Sufletele noastre, aparent amortite, dezorientate, isi cauta adevarata natura, sunt in aflarea desavarsirii. Suntem aici, eu aruncata la o palma de gandurile tale, tu ratacind prin labirintul gandurilor mele. Inauntru nostru e o explozie de intrebari, de vise, de temeri... Nu trebuie sa mai cautam, sa fim frumosi, sa iubim, sa devenim... Am gasit si suntem deja!
Un joc tacut, al nostru … simtim, traim senzatii ascunse, pasionale. E ca o revelatie. Semnam in alb cecul vietii pentru a pastra acest moment magic, rascolitor, unic... Am orbecait pe intuneric, prizonieri ai unei constiinte limitate. Am stat pe marginea prapastiei, blocaje vechi balansandu-ne in voia lor. Iar acum ne intrebam cat curaj ne trebuie sa ne aruncam cu incredere in abis...
Suntem doua pasari cu aripile frante, dar care impreuna pot zbura. Doua sufletele zbuciumate, obosite sa-si caute calea... Si asta pana cand tu si eu am devenit noi, caci tu esti o jumatate din mine si eu sunt jumatatea ta. Destin... Plan divin... Totul ne impinge in aceasta prapastie. Iluziile cu care am trait, legaturile trecutului, toate dor si inca nu putem sa vorbim in gura mare despre ceva despre care inca nu avem habar...
Niciodata nu-i prea devreme, caci ar putea fi prea tarziu. Universul a luat-o razna si pare sa-si fi pierdut echilibrul. Speriati, cu genunchii tremurand, ne e teama ca vom muri cu fiecare zi ce trece, ca vom parasi aceasta lume carand cu noi averea gasita in viata urmatoare. Dar e obligatoriu sa fie asa? Dincolo de valuri si noroaie de tot felul este important ca ne-am (re)gasit in acest coplesitor si desavarsit spatiu si timp...
Ne-am invatat sa traim in frica, sa inchidem ochii, sa ne astupam urechile si sa mergem in directia opusa... Sa experimentam o viata in frica sub povara identitatii sociale. Dar materia din care suntem facuti este insasi energia iubirii. Sa aruncam mastile pe care le purtam.. Sa nu ne mai identificam cu proiectiile altora si sa ne gasim esenta, sa ne identificam cu adevarat. Sa dam cortina cerului deoparte si sa ne pierdem dincolo de ea. Cerul ne vorbeste colorat in ploaiea de neoane si eu ascult ecoul dorului din pianul inimii tale... Din prea mult, niciodata nu e prea putin. Sa ne incepem calatoria impreuna, amandoi sa ne pierdem pe acest drum. Oriunde ar duce el...
