Deschid larg fereastra si sorb cu nesat din noaptea albastra. O senzatie stranie ma incearca.... Respir adanc si ma uit in jur... Toate lucrurile sunt la locul lor, oamenii sunt la locul lor. Doar eu le privesc de undeva de sus. Parca plutesc intre doua lumi si nu ma pot decide unde sa ma opresc, caci amandoua imi par straine...
O sumedenie de ganduri ascunse alta data prin cearceafuri, pitite prin sertare sau dulapuri ma coplesesc. Ganduri care striga, sau mute... ori prea aspre, ma fac sa simt o durere acuta. Am senzatia ca un sunet surd imi intra in vene, ca nu mai pot scapa, ca visele mele se pierd...Am tacut cand ar fi trebuit sa vorbesc. Am vorbit cand poate ar fi trebuit doar sa fixez un punct pe tavan. Spiritul ma incendiaza, ma mistuie. Sunt prizoniera in propria-mi suferinta. Raţiunea ma arde.
Las larg deschisa fereastra ca noaptea albastra sa ma invadeze. Adorm fara sa stiu ce-i ala somn, iar visul, desi pare real, e dintr-o viata imaginara... Dimineata, toate lucrurile sunt la locul lor, oamenii sunt la locul lor. Imi scot masca de sub perna si o pun pe fata. Si plec in lume sa ma caut...
Si-am incalcat pe-o sa si-am mai spus o poveste k-pop albastra asa...