Blue Midnight Color of Kpop (XI)

In noaptea albastra se mai aude doar linistea care se sparge in cioburi marunte. Fumul de tigara se amesteca cu mirosul sufletului schilodit, muribund. Ma intind pana la capatul lumii sa ma caut, sa caut raspunsuri la intrebari nerostite...
Ma cert si ma impac cu mine insami. Bucati de viata le sortez in sertarul de amintiri iar lacrima imi mangaie obrazul. Mi-as dori sa stiu un descantec si sa pot tese albastru in jurul frumusetii intrezarite si pierdute, a incertitudinii persistente, a sperantelor care se descopera in momentele de neliniste sau care se precipita...
Vreau albastru, cu nenumaratele lui chipuri, cu surprizele lui, vreau sa-l simt ca o evidenta care traverseaza lumea imperfecta a aparentelor, care din izvor devene fluviu, capabil sa-mi  umple intreag sufletul.
Incerc sa ma definesc, ca nu cumva cuvintele sa ma agate albastru si sa nu ma mai regasesc in spatiul confluentei dintre armonie si iubire...
Pana cand somnul mi-ar fi alinare, pana cand eu nu am un loc al meu in povestea albastra, ma pierd printre alte zeci de chipuri si sentimente laolalta. Ma intorc numai cand dau pagina in urma si ma regasesc acolo... Si doar atunci ma cuprinde nostalgia si reiau lectura de la capat doar ca sa ma pot da din nou uitarii cu usurinta...
Si-am incalecat pe-o sa si-am mai spus o poveste albastra asa...

Blue Midnight Color of Kpop (VII)

Deschid larg fereastra si sorb cu nesat din noaptea albastra. O senzatie stranie ma incearca.... Respir adanc si ma uit in jur... Toate lucrurile sunt la locul lor, oamenii sunt la locul lor. Doar eu le privesc de undeva de sus. Parca plutesc intre doua lumi si nu ma pot decide unde sa ma opresc, caci amandoua imi par straine...

O sumedenie de ganduri ascunse alta data prin cearceafuri, pitite prin sertare sau dulapuri ma coplesesc. Ganduri care striga, sau mute... ori prea aspre, ma fac sa simt o durere acuta. Am senzatia ca un sunet surd imi intra in vene, ca nu mai pot scapa, ca visele mele se pierd...
Am tacut cand ar fi trebuit sa vorbesc. Am vorbit cand poate ar fi trebuit doar sa fixez un punct pe tavan. Spiritul ma incendiaza, ma mistuie. Sunt prizoniera in propria-mi suferinta. Raţiunea ma arde.
Las larg deschisa fereastra ca noaptea albastra sa ma invadeze. Adorm fara sa stiu ce-i ala somn, iar visul, desi pare real, e dintr-o viata imaginara... Dimineata, toate lucrurile sunt la locul lor, oamenii sunt la locul lor. Imi scot masca de sub perna si o pun pe fata. Si plec in lume sa ma caut...

Si-am incalcat pe-o sa si-am mai spus o poveste k-pop albastra asa...