Bajbaim in noaptea albastra cautand acel necuprins care sa ne cuprinda toate iubirile, in care sa incapa toate golurile pe care le-am vrea implinite. Faramitam trecutul, il reciclam, in speranta ca intelesurile, aducerile aminte, iluziile fantomatice, agoniile descantate la lumina lunii, pierzania, greselile noastre consemnate si contabilizate... toate vor striga in fata portii numita Speranta. Doar ecoul mut, contorsionat in strafundul inimii le va raspunde...
Intr-o mare de albastru, intr-o unire fecunda, supliciul desavarsirii in chinuri zamisleste noi crampeie albastre. O farama de durere, un parg subtire, aproape invizibil, intre cadere si inaltare in tanguitoarele abisuri pustiite de singuratate...
Rascolim infrigurati prin maruntaiele gandurilor si neputinciosi asteptam ca a umbelor chemare sa ingane asfintitul cu noaptea. Cu privirile incetosate, cu inimile vlaguite ne afundam mai tare, mai adanc, orbecaind dupa un albastru stralucitor, ne lasam dusi de val spre nicaieri fara sa inotam inspre un mal...
Nimic nu are sens, intelesurile se risipesc precum confetiile purtate de vant... Degeaba duram timpului sufletul brazdat de amar, candorile spiritului mustesc de tristete, singuratatii ii vorbim despre insingurare... Amalgamul albastru ne poarta haotic prin viata si respiram durere...
Viata ne este Raiul si Iadul deopotriva. Incercam sa ne ridicam din adancuri, dar dincolo de noi haul ne tine prizonieri ai propriilor demoni care ranjesc had la nenascuta noastra moarte. Ne pierdem in noaptea albastra cautand acel necuprins care sa ne cuprinda toate iubirile, in care sa incapa toate golurile pe care le-am vrea implinite...
Si-am incalecat pe-o sa si-am mai spus o minunata poveste albastra asa...
Ganduri dedicate lui Kim Hyun Joong, in speranta ca va avea forta de a se regasi pe sine
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu