Eu sunt tot aici. Voi unde sunteti, dragi prieteni?

Stereotipurile din serialele coreene m-au facut deseori sa imi pun semne de intrebare. Sa nu tii legatura ani de zile cu membrii familiei sau cu prietenii, este posibil? Sa nu te intrebi ce fac, cum o duc? Mai fac umbra pamantului sau s-au dus la stele?

Ma gandesc la Ionicar, Madam Fluture, lex0andra... Si la multi altii.
Lui Ionicar ii trimiteam deseori melodii care imi placeau, raplata pentru comentariile lui profunde, delicate, la Madam Fluture ma delectam cu seriale si conversatie, la lex0andra nu doar ca am savurat niste productii deosebite dar deliciul era schimbul de pase muzicale intre mine, ea si Ciprian (cel care a avut rubrica pe AZM).

Se intampla ca drumurile fiecaruia dintre noi sa nu se mai intersecteze atat de des, se ramifica in directii diferite, dar cum ajungem sa ne pierdem pe drum?
Am plecat pe o cale cu muzica si filmele noastre, cu o stare de bine intre noi, fiecare cu parte lui de contributie. Am dat, am primit, cu speranta ca, impartasind aceleasi valori, legatura va dura.
Nu luam in calcul ca viata fiecaruia dintre noi e mai complicata. Si mai complexa. Ca avem temerile noastre. Vulnerabilitatile noastre. Ca nu putem fi conectati mereu la clik-ul de intretinere al relatiei - telefon, retele de socializare, intruniri aniversare...

Ne lasam dusi de val, inghesuiti in spatiu si timp si ne pierdem unii de ceilalti pentru ca in momente importante poate nu stim sa acordam suportul si incurajarea pe care o prietenia ar trebui sa le ofere. Nu avem rabdarea si intelegerea de a parcurge impreuna urcusurile si coborasurile. Si nu ne intoarcem din drum sa ne cautam unii pe ceilalti, nu ne intrebam ce face destinul de-i impiedica in a tine pasul cu noi.

Cred ca e important sa nu ne abandonam unii pe ceilalti chiar daca avem senzatia ca dam mai mult decat primim, sa ne implicam mai mult chiar daca raspunsul intarzie. Sa masuram in calitate, nu in cantitate. Aripile frante nu inseamna capat de drum. Cele mai trainice prietenii pot incepe chiar dintr-un astfel de moment.

Alien Color of Kpop (I)

Ascultandu-i, cred ca au venit din alta lume... Sunt fata in fata cu extraterestrii? Nu le cunosc limba, dar al saselea simt functioneaza perfect si inteleg tot. Si simt! Au si ei durerile lor, dorurile lor, frunstari si neimpliniri. Portativul e universal si din inflexiunile vocilor cuprind necuprinsul in causul palmelor....
Sunt printre noi, ne mangaie pe frunte si ne spun 괜찮아 (gwaenchana), lasa muzica noastra sa te patrunda/cuprinda, lasa-ti lacrimile sa vina si sa se impleteasca cu ale noastre intr-o cununa, paseste cu grija in lumea noastra, pianul iti va urma pasii, ca si ecoul vocilor noastre... Impreuna vom da nastere unor poeme, iar clipa o vom transforma in eternitate...
Un dor visceral de tot si de toate ma rascoleste si ma preling umbra alaturi...

Cu umilita ne inclinam voua, celor care ne primiti cantecul...

Si-am incalecat pe-o sa si-am ma spus o poveste asa...

Blue Midnight Color of Kpop IX

In noaptea albastra vrem ca fericirea sa ne hraneasca existenta. Mergem la izvorul ei, uneori o asteptam, deseori o cerem impetuos, vrem sa ne hraneasca maruntele clipe, ne amagim sub licarul jucaus al stelelor... O dorim mereu prezenta, indiferent de ce chip ar avea, vrem sa ne surprinda, sa o simtim prezenta, sa fie certitudine in aceasta lume imperfecta.

In asteptarea fericirii ne impiedicam de remuscarile sau violentele neiertatoare ce fac prag noptii albastre. O dorim parte a unei realitati miraculoase, ignorand ca incapacitatea noastra de a ne simti vii, prezenti in prezent, ca teama noastra de a ne regasi atunci cand ne-am pierdut ne impiedica pe fiecare dintre noi sa traim fericirea de a fi fericiti.
Autoprivatiunile pe care ni le impunem, credintele eronate care ne pierd in noaptea albastra, neintelegerile care ne par nedreptati, judecatile de valoare ale altora ce ne sunt servite drept pilde dar care nu ne reprezinta, lasitatea noastra care ne face sa nu indraznim sa FIM impotriva a orice, ne fac sa ezitam atunci cand fericirea ne bate-n poarta. Prostii de noi, ii inchidem usa-n nas. Si regretam apoi ca nu ne-am topit in ea.
Orbecaim in noaptea albastra, ratacind drumul fara sa vedem ca lumina blanda a lunii ne arata calea. Uitam ca fericirea eate o flacara mica, plapanda, rabdatoare, care trebuie insufletita in fiecare zi. Care se stinge sub lacrimile disperarii, sub furtuna supararilor sau stropita de otrava resentimentelor si a rautatilor. Caci fericirea - pretioasa, magica, palpaie fragila, ascunsa intr-un colt al fiintei noastre.

  Si-am incalecat pe-o sa si-am mai spus o poveste despre fericirea albastra asa...

Prietenelor mele, care de azi - multe dintre ele -, nu mai sunt doar virtuale.

Blue Midnight Color of Kpop (VIII)

Bajbaim in noaptea albastra  cautand acel necuprins care sa ne cuprinda toate iubirile, in care sa incapa toate golurile pe care le-am vrea implinite. Faramitam trecutul, il reciclam, in speranta ca intelesurile, aducerile aminte, iluziile fantomatice, agoniile descantate la lumina lunii, pierzania, greselile noastre consemnate si contabilizate... toate vor striga in fata portii numita Speranta. Doar ecoul mut, contorsionat in strafundul inimii le va raspunde...

Intr-o mare de albastru, intr-o unire fecunda, supliciul desavarsirii in chinuri zamisleste noi crampeie albastre. O farama de durere, un parg subtire, aproape invizibil, intre cadere si inaltare in tanguitoarele abisuri pustiite de singuratate...
Rascolim infrigurati prin maruntaiele gandurilor si neputinciosi asteptam ca a umbelor chemare sa ingane asfintitul cu noaptea. Cu privirile incetosate, cu inimile vlaguite ne afundam mai tare, mai adanc, orbecaind dupa un albastru stralucitor, ne lasam dusi de val spre nicaieri fara sa inotam inspre un mal...

Nimic nu are sens, intelesurile se risipesc precum confetiile purtate de vant... Degeaba duram timpului sufletul brazdat de amar, candorile spiritului mustesc de tristete, singuratatii ii vorbim despre insingurare... Amalgamul albastru ne poarta haotic prin viata si respiram durere...
Viata ne este Raiul si Iadul deopotriva. Incercam sa ne ridicam din adancuri, dar dincolo de noi haul ne tine prizonieri ai propriilor demoni care ranjesc had la nenascuta noastra moarte. Ne pierdem in noaptea albastra cautand acel necuprins care sa ne cuprinda toate iubirile, in care sa incapa toate golurile pe care le-am vrea implinite...

Si-am incalecat pe-o sa si-am mai spus o minunata poveste albastra asa...

Ganduri dedicate lui Kim Hyun Joong, in speranta ca va avea forta de a se regasi pe sine