Alien Color of Kpop (I)

Ascultandu-i, cred ca au venit din alta lume... Sunt fata in fata cu extraterestrii? Nu le cunosc limba, dar al saselea simt functioneaza perfect si inteleg tot. Si simt! Au si ei durerile lor, dorurile lor, frunstari si neimpliniri. Portativul e universal si din inflexiunile vocilor cuprind necuprinsul in causul palmelor....
Sunt printre noi, ne mangaie pe frunte si ne spun 괜찮아 (gwaenchana), lasa muzica noastra sa te patrunda/cuprinda, lasa-ti lacrimile sa vina si sa se impleteasca cu ale noastre intr-o cununa, paseste cu grija in lumea noastra, pianul iti va urma pasii, ca si ecoul vocilor noastre... Impreuna vom da nastere unor poeme, iar clipa o vom transforma in eternitate...
Un dor visceral de tot si de toate ma rascoleste si ma preling umbra alaturi...

Cu umilita ne inclinam voua, celor care ne primiti cantecul...

Si-am incalecat pe-o sa si-am ma spus o poveste asa...

Blue Midnight Color of Kpop (VIII)

Bajbaim in noaptea albastra  cautand acel necuprins care sa ne cuprinda toate iubirile, in care sa incapa toate golurile pe care le-am vrea implinite. Faramitam trecutul, il reciclam, in speranta ca intelesurile, aducerile aminte, iluziile fantomatice, agoniile descantate la lumina lunii, pierzania, greselile noastre consemnate si contabilizate... toate vor striga in fata portii numita Speranta. Doar ecoul mut, contorsionat in strafundul inimii le va raspunde...

Intr-o mare de albastru, intr-o unire fecunda, supliciul desavarsirii in chinuri zamisleste noi crampeie albastre. O farama de durere, un parg subtire, aproape invizibil, intre cadere si inaltare in tanguitoarele abisuri pustiite de singuratate...
Rascolim infrigurati prin maruntaiele gandurilor si neputinciosi asteptam ca a umbelor chemare sa ingane asfintitul cu noaptea. Cu privirile incetosate, cu inimile vlaguite ne afundam mai tare, mai adanc, orbecaind dupa un albastru stralucitor, ne lasam dusi de val spre nicaieri fara sa inotam inspre un mal...

Nimic nu are sens, intelesurile se risipesc precum confetiile purtate de vant... Degeaba duram timpului sufletul brazdat de amar, candorile spiritului mustesc de tristete, singuratatii ii vorbim despre insingurare... Amalgamul albastru ne poarta haotic prin viata si respiram durere...
Viata ne este Raiul si Iadul deopotriva. Incercam sa ne ridicam din adancuri, dar dincolo de noi haul ne tine prizonieri ai propriilor demoni care ranjesc had la nenascuta noastra moarte. Ne pierdem in noaptea albastra cautand acel necuprins care sa ne cuprinda toate iubirile, in care sa incapa toate golurile pe care le-am vrea implinite...

Si-am incalecat pe-o sa si-am mai spus o minunata poveste albastra asa...

Ganduri dedicate lui Kim Hyun Joong, in speranta ca va avea forta de a se regasi pe sine