Blue Midnight Color of Kpop (XV)

Închid ușa camerei și-mi împrăști umbra pe pereți. Vreau să-mi ferec casa inimii, să pornesc să te uit, dar parfumul tău încă persistă. Pe geam se vede urma degetelor tale care au scris cândva "Te iubesc"... Sunt încă trează, târziu în noapte și picături de rouă îmi inundă ochii...

Încerc să râd, dar râsul mi se oprește în gât. Ne despățim... De ce? Cum ne despărțim? Și chiar dacă încerc să le blochez, amintirile mele, amintirile noastre se revarsă... Și nu rămâne decât inima mea rănită... Cum te pot uita? Mă întreb dacă știu cum să fac asta când totul doare de simt că mor...

Rog lacrimile să-ți dea sărutul de bun rămas și să te poarte dincolo de mine... Nu, nu voi spune că nu-mi pasă, că nu te mai iubesc sau că deja te-am uitat... Și da, mă întreb: "Ce-ar fi să suni la ușă?" Dar voi da drumul mâinii tale chiar dacă nu-mi doresc asta...

Ca o sticlă aruncată în ocean voi pluti mai departe, valurile mă vor împinge înainte și înapoi, vîntul va purta departe amintile noastre, arzând în închisoarea lor speranța... Totul s-a oprit iar timpul rămas mă leagă și mă împinge afară...

Și-n nopțile nedormite mă doare dorul. Ca și cum inima îmi este smulsă din piept... fără anestezie. Îngrop cuvintele de iubire căci tu nu mai ești și nu știu cui să le spun... Și-n nopțile nedormite mă doare dorul...

Și-am încălecat pe-o șa și-am mai spus o poveste plina de albastru așa, adaptând versurile melodiilor...