Inca un blog despre kpop si kdrama. Cu informatii si interpretari personale despre ceea ce mi-a starnit interesul.
Precizez ca nu am nici un beneficiu in urma postarilor. I do not own anything, all rights belong to the artist!
Stereotipurile din serialele coreene m-au facut deseori sa imi pun semne de intrebare. Sa nu tii legatura ani de zile cu membrii familiei sau cu prietenii, este posibil? Sa nu te intrebi ce fac, cum o duc? Mai fac umbra pamantului sau s-au dus la stele?
Ma gandesc la Ionicar, Madam Fluture, lex0andra... Si la multi altii.
Lui Ionicar ii trimiteam deseori melodii care imi placeau, raplata pentru comentariile lui profunde, delicate, la Madam Fluture ma delectam cu seriale si conversatie, la lex0andra nu doar ca am savurat niste productii deosebite dar deliciul era schimbul de pase muzicale intre mine, ea si Ciprian (cel care a avut rubrica pe AZM).
Se intampla ca drumurile fiecaruia dintre noi sa nu se mai intersecteze atat de des, se ramifica in directii diferite, dar cum ajungem sa ne pierdem pe drum?
Am plecat pe o cale cu muzica si filmele noastre, cu o stare de bine intre noi, fiecare cu parte lui de contributie. Am dat, am primit, cu speranta ca, impartasind aceleasi valori, legatura va dura.
Nu luam in calcul ca viata fiecaruia dintre noi e mai complicata. Si mai complexa. Ca avem temerile noastre. Vulnerabilitatile noastre. Ca nu putem fi conectati mereu la clik-ul de intretinere al relatiei - telefon, retele de socializare, intruniri aniversare...
Ne lasam dusi de val, inghesuiti in spatiu si timp si ne pierdem unii de ceilalti pentru ca in momente importante poate nu stim sa acordam suportul si incurajarea pe care o prietenia ar trebui sa le ofere. Nu avem rabdarea si intelegerea de a parcurge impreuna urcusurile si coborasurile. Si nu ne intoarcem din drum sa ne cautam unii pe ceilalti, nu ne intrebam ce face destinul de-i impiedica in a tine pasul cu noi.
Cred ca e important sa nu ne abandonam unii pe ceilalti chiar daca avem senzatia ca dam mai mult decat primim, sa ne implicam mai mult chiar daca raspunsul intarzie. Sa masuram in calitate, nu in cantitate. Aripile frante nu inseamna capat de drum. Cele mai trainice prietenii pot incepe chiar dintr-un astfel de moment.
Mi-e dor de tine. Și mi-e dor de noi, brațe înlănțuite... Găsesc ceea ce nu caut și sunt în cătarea a ceea ce nu găsesc. Pierdută în acest labirint, în noaptea albastră, mi-e dor de noi, brațe înlănțuite...
Ne-am pregătit vreodată pentru despărțire? Am admis că totul va fi bine, fără să știu că am întradevăr nevoie de tine. Am întors spatele și ai plecat. Da, ne-am iubit fără nicio condiție, dar nu am știu că voi fi prima rănită... Ne-am pregătit vreodată pentru despărțire? Căci amintirile nu vor să dispară...
Mâinile tale au gravat adânc pe pielea mea povestea noastră... Versuri, proză, rugi, incantații, toti porii au memorat șoaptele tale sărate spuse în nopțile când luna veghea tăcută, pândind ca soarele să treacă dincolo de fereastră...
Nu ești aici ca aripile iubirii tale să-mi țină de cald și să mă protejeze... Iar mâine va fi o altă zi sfâșietoare în care așteptarea va fi la fel de dureroasă... Toate tristețile, renunțările, păcatele, vinovățiile, întrebările rămân în așteptare, neîmpărtășite...
Să-mi pierd iar ființa-n ființa ta, să mă pierd în mâinile tale care să rescrie iar povestea noastră... Timpul să nu se mai măsoare în secunde... Șoaptele tale sarate spuse în nopțile când luna veghea tăcută, pândind ca soarele să treacă dincolo de fereastră mi-au răstignit sufletul...
Și-am încălecat pe-o șa și-am mai spus o poveste albastră așa...
Închid ușa camerei și-mi împrăști umbra pe pereți. Vreau să-mi ferec casa inimii, să pornesc să te uit, dar parfumul tău încă persistă. Pe geam se vede urma degetelor tale care au scris cândva "Te iubesc"... Sunt încă trează, târziu în noapte și picături de rouă îmi inundă ochii...
Încerc să râd, dar râsul mi se oprește în gât. Ne despățim... De ce? Cum ne despărțim? Și chiar dacă încerc să le blochez, amintirile mele, amintirile noastre se revarsă... Și nu rămâne decât inima mea rănită... Cum te pot uita? Mă întreb dacă știu cum să fac asta când totul doare de simt că mor...
Rog lacrimile să-ți dea sărutul de bun rămas și să te poarte dincolo de mine... Nu, nu voi spune că nu-mi pasă, că nu te mai iubesc sau că deja te-am uitat... Și da, mă întreb: "Ce-ar fi să suni la ușă?" Dar voi da drumul mâinii tale chiar dacă nu-mi doresc asta...
Ca o sticlă aruncată în ocean voi pluti mai departe, valurile mă vor împinge înainte și înapoi, vîntul va purta departe amintile noastre, arzând în închisoarea lor speranța... Totul s-a oprit iar timpul rămas mă leagă și mă împinge afară...
Și-n nopțile nedormite mă doare dorul. Ca și cum inima îmi este smulsă din piept... fără anestezie. Îngrop cuvintele de iubire căci tu nu mai ești și nu știu cui să le spun... Și-n nopțile nedormite mă doare dorul...
Și-am încălecat pe-o șa și-am mai spus o poveste plina de albastru așa, adaptând versurile melodiilor...
Clepsidra a ramas fara glas… nu mai urla cu disperare ultimele secunde ce se scurg in ritm alert… Ma pierd asemenea unui firicel de nisip ce dispare intr-o rafala de vant venita de nicaieri. Ramane doar lacrima cazuta ca de undeva din geana unei stele a carui stralucire a obosit si care se prelinge usor pe obraz, precum un vis spulberat...
Naluciri imi dau tarcoale acaparand un hau din suflet, ganduri ascunse in spatele unor cuvinte nu se mai intrupeaza, nu mai stiu care-a fost minunea... culorile clipelor nu mai au gust, lacrima e pasaportul care desface adancurile noptii din mine...
Iluzia si realitatea sunt una, sfarsesc acele ganduri care ma poarta, simt ca lor nu le mai apartin, curm impreunarile cuvintelor în mine, lacrima care se prelinge e o dovadă a dorintei de a nu fi singura si a singuratatii... Iar sufletul este trist si plange tacut caci steaua de pe geana careia s-a prelis lacrima e strivita si amestecata cu cerurile sparte din launtru-mi, cu cioburile acelor vise din mine sfasiate de sfarsitul înca neinceputului...
Rupand din noi m-am separat, rupand din mine a ramas un gol, rupand un gol am alergat prin amintiri, rupand din amintiri m-am gandit la ce a fost... Si m-am topit usor... Iar izvorul lacrimilor a secatuit si el caci toate acele revarsate clipe, conturate doar în vis a orice ar fi voit sa fie au luat forma unui gand pribeag…
Si-am incalecat pe-o sa si-am mai spus o poveste kpop asa...
imi vine sa pling pentru mine si pentru tine... poate daca as fi destul de inteleapta, as accepta o viata de martir - resemnari, renuntari - dar martirii sint persoane detestabilie in viata, ori daca as fi saraca cu duhul as ignora multe, de multe m-as lasa dusa precum valul... da, poate ai dreptate, nu-i bine sa amesteci lucurile, e ca si cum ai scoate un apedince care are totusi si el rostul lui acolo, poate esti mai rational decit crezi...
vizanu' din fata mea nu-si dezlipeste retina de pe tivul fustei mele, zimbeste perfid, si dobitoacele mele de picioare nu au fost la scoala de dresaj unde-o duce nicul (cu accent pe cu) pe samba, dans perfid si alunecos care face ca picioarele s-o ia razna si sa lase aroma de mosc si focul sa iasa, ele nu stiu ca curentul (ce conteaza cacafoniile in tara asta de cacofonici) de aer inteteste focul ce arde pe la stinele ceahlaului,
te scuzi si-ti cauti scuze prea des, poate vrei sa scapi si tu un pic de vicisitudinile vietii cotidiene, texte ce mai au miros de cerneala, poate tocmai ti-ai tras un ciocan peste deget batind cuie la usi... paradoxal, poate aici povestile nu se termina niciodata... ajungi la un end, deschizi un nou chat, alti ochi uimiti, alte scufite..., ajungem la pasaj si mergem pe o singura linie,
toti prostii (included my self-control) din cosciugul asta zgribulit, ai dreptate, sintem prea balcanici si imbracati-parfumati-fardati-regulati turceste, vizanu arunca ocheade - nu-mi spune ca ti-am cazut cu troncu' si hodoroncu', mai bine pune pupaza peste colac, ce ceas micut are la mina domnisoaranumaizimbet, si, IRONIC, paradoxu' de prost gust al timpului este ca ar trebui sa se scurga mai incet peste un ceas asa de mic, tentatia este mare, si-n mine este un dracusor cu coarne, iscoditor... bariera de care spuneam?...
trecem pe pod, jos sint liniile de tren si alt cosciug cu 15 vagoane plin de suflete goale si dezgolite pleaca in marea evadare, biutifullaifendais, si-mi lipsesc tigancile copilariei, hai la mure, mure, mure, ce-si tirau papornitele pline, pe stingadreapta sint blocuri fara glasvandurile pe care le-a darimat tovarasa lenuta, alt excrement al malahalei, nu intreb si nici nu incerc sa-mi imaginez - nu cred ca te-ai incadra in oricare din contururile mai mult sau mai putin clare pe care mi le-as imagina, si mitocanu' (alt cuvint vomitant al mahalalelor pline de zoaie) isi tine retina lipita fix fics de tivul fustei prea scurte si praful in care se amesteca ideile si idealurile umple cosgiucul aruncind in colturile pline de paianjeni ale sufletului oasele imbatrinite, nevoi nevolnice, gunoiul, recunosc ca sint in deriva, dezorientata, am impresia ca toate drumurile sint blocate, DE CE AM NEVOIE SA MA SIMT VIE?
nevroza (ce cuvint STUPID, inventat de domnisoare sclifosite carora le trebuie un ciocan in cap - ? -) se transforma in nevolnicie, nu vreau ca atunci cind vei simti ca-i timpul ca prislea sa caute merele de aur pe alte meleaguri sa ramii agatat cu gindul ca ar mai fi ceva de facut pe aici, o parte din mine ramine uitata in buzunarelul de la capot, nebuni, clowni, pshilogi si curve, stia huxley ceva, exist nu pentru ca gindesc ci pentru ca ma cac, iertare minti luminate, poate asta mi se trage de la gradinita unde iubita tovarase educatoare nu m-a batut la vreme, otel inoxidabil si fibra de carbon la uordtredsenter, un geamat sugrumat si-o lacrima in coltul ochiului si pasi indreptati spre locul-unde-se-termina-totul-si-dai-enter
Un text pe care l-am scremut acum enshpe mii de ani, inainte sa se inventeze "i" din "a", vremuri in care credeam ca orice para malaiatsa gaseste natafletsu' potrivit iar peretii sunt plini de cai verzi :-)) (si pe care l-am regasit absolut intamplator).
Talentatul grup vocal 4MEN (Youngjae, Kim Won Joo, Shin Yong Jae), un adevarat monstru sacru in randul grupurilor masculine, a revenit pe scena muzicală, după aproape doi ani de pauza!
Versurile melodiilor de pe cel mai nou album al lor, "True Story", se bazează, asa cum spune si titlul, pe povești adevărate, Sunt șase piese, iar piesa care da titlul "Hello, It's Me" are un MV. Melodia a fost scrisa de Yoon Min Soo, si este o balada emotionala. Plin de culoare, emotie, albumul a fost pregatit cu migala pentru a rasplati asteptarea fanilor.
Track list: 01. 아직 너야 (It's Still You) (Intro) 02. 안녕 나야 03. 내 세상 04. But I 05. 그 때의 나, 그 때의 너 (Interlude) 06. 그 때 그 시절 (You Abd I In Those Days) (Feat. MIIII) 07. 안녕 나야 (Inst.) 08. 내 세상 (My World) (Inst.) True Story (link free download) Sursa : allkpop.com
