Timpul albastru are si el o masura. Secunda e secunda, adunate 3.600 fac o ora, dar nu albastra, caci timpul albastru nu e masurat de ceas. Ci de intensitate. Sunt clipe intense si eterne pe care oricat as incerca sa le fac pierdute, nu reusesc. Le-am derulat în mintea mea de mii de ori in speranta ca ma voi plictisi de ele. Am crezut ca repetandu-le la infinit o sa-si piarda din putere, dar parca sunt mai vii si mai albastre.
Unele clipe nu se schimba. Unele clipe nu se uita. Unele clipe sunt ireverisibile. Si atat de speciale incat imaginatia le da un strop de nebunie. Si atunci cand parca intregul Univers pare nu ca se prabuseste, ci ca s-a prabusit deja, cand totul pare infundat intr-o mlastina flamanda si avida de suflete pierdute, mi-amintesc de albastru si dau "Play".
Ma intalnesc cu unicitatea intensitatii unei clipe vie doar pentru mine. Tic-tac... Tic-tac...Nu am putere asupra timpului, dar clipa albastra nu o poate distruge nimeni, e insasi unitatea de masura pe care am ales-o ca sa eternizez momentul.
Atat de albastru. Si intens. Cateva clipe de mare tulburare ce dureaza inca si par a fi eterne. E frumusetea clipei perfecte, neconditionate de vreme, coplesitoare, clare, care rascoleste originile simturilor...