Blue Midnight Color of Kpop (XIV)

Sunt în așteptarea unei noi dimineți. Degetele nevăzute ale timpului se joacă pe corzile unei harpe, fremătând nerăbdătoare. Deschid ferestrele sufletului meu și adun mănunchi de stele, licurici in noaptea albastră...
Visele mele își caută eternitatea și își scriu povestea cu condeiul înmuiat în lacrimi. O secundă se iubire, un sărut furat, o îmbrațișare în care mă îngrop...  Și sper să opresc căderea timpului...
Mă sperie aceasta iubire mistuitoare, violentă, brutală... Am căutat calea, departe de tumultul inimii, de povești țesute cu firul dramei... Și totuși o liniște, o armonie mă cuprinde... Și e ciudat că aduce o fericire delicată ca un fulg...
Aleg, socotesc, cântăresc, fac compromisuri, îmi port sentimentele în priviri... Frumusețea apusului, explozia rasăritului, toate se adună în sufletul meu, înrămate cu multă iubire...
Mă simt la fel, dar diferit... Cu sufletul plin de acea lumină a iubirii, a frumuseţii şi a dorului de absolut. Încă mai cred în miracole, pentru că ele se întâmplă în fiecare clipă, doar ochiul inimii mele trebuie să le perceapă... Pur şi simplu, pe nesimţite, s-a instaurat pacea în mine...

Și-am încălecat pe-o șa și-am mai spus o poveste albastra așa...

Blue Midnight Color of Kpop (VI)

Timpul albastru are si el o masura. Secunda e secunda, adunate 3.600 fac o ora, dar nu albastra, caci timpul albastru nu e masurat de ceas. Ci de intensitate. Sunt clipe intense si eterne pe care oricat as incerca sa le fac pierdute, nu reusesc. Le-am derulat în mintea mea de mii de ori in speranta ca ma voi plictisi de ele. Am crezut ca repetandu-le la infinit o sa-si piarda din putere, dar parca sunt mai vii si mai albastre.

Albastru aprins! Atat de aprins ca te dor ochii. Dar simt cum sufletul se elibereaza. Totul e posibil. Gandurile, fanteziile, oricat de ilogice ar parea, capata forme albastre. Si visez! Cu ochii larg deschisi sa intre culoarea in ei. Dor si totul e albastru. Notiunea timpului se sparge…In mii de bucati... Si le adun de pe jos...
Unele clipe nu se schimba. Unele clipe nu se uita. Unele clipe sunt ireverisibile. Si atat de speciale incat imaginatia le da un strop de nebunie. Si atunci cand parca intregul Univers pare nu ca se prabuseste, ci ca s-a prabusit deja, cand totul pare infundat intr-o mlastina flamanda si avida de suflete pierdute, mi-amintesc de albastru si dau "Play".
Ma intalnesc cu unicitatea intensitatii unei clipe vie doar pentru mine. Tic-tac... Tic-tac...Nu am putere asupra timpului, dar clipa albastra nu o poate distruge nimeni, e insasi unitatea de masura pe care am ales-o ca sa eternizez momentul.
Atat de albastru. Si intens. Cateva clipe de mare tulburare ce dureaza inca si par a fi eterne. E frumusetea clipei perfecte, neconditionate de vreme, coplesitoare, clare, care rascoleste originile simturilor...