Viata isi incepe zbuciumata cale intr-o fecunda stralucire albastra. Durere si lumina, ne coboara sau ne inalta in abisuri pustiite de singuratate. Si supliciul asteptarii ne vlaguie si asteptam lumina albastra sa rasara nechemata sau sa se cufunde in adancuri, ca sa desavarseasca chinurile creatiei...
Uneori tristetea musteste de fericire, iar caderea este doar inaltare. Candoarea spiritului nu mai poate fi tinuta in frau. Nesensul capata forme plutitoare si intelesuri profunde, iar seninul albastru pare a se inalta din nimic...
Sa ne eliberam tristetea din inimi, sa ne luam mana de mana si suflet de suflet, sa simtim impreuna si sa traim acelasi scenariu. Sa mergem impreuna pana cand timpul albastru va pune geana peste geana...
Si-am incalecat pe-o sa si-am mai spus o poveste albastra asa...
multumesc -love
RăspundețiȘtergere