Poem cu Ha Dong Kyun (하동균)

O noapte in care sa pot omori fiara din mine. S-o asmut doar asupra mea, s-o las sa ma sfasie si sa-mi placa...  Ca si cand mi-as taia jugulara cu panza de bonfaier, durerea prelungita sa se scurga prin vene pana-n varful degetelor, sa-mi rascoleasca echilibrul, sa ingenunchez resemnata sub aceasta suferinta organica...

Mi-as oferi trupul culcus daca as convinge suferinta sa iasa din trupu-ti firav, iar vocea ta sa nu mai stie durerea. M-as intinde in fata pasilor tai sa nu mai simti greutatea drumului... Cu bucati rupte din mine ti-as obloji ranile, m-as goli de tot sa am cu ce-ti spala cicatricile...

Si eu si tu aveam atata povesti scrise cu litere lungi si subtiri, povesti care dor, care poarta ranile fiecarui om trecut prin ele. Ti-as astupa buzele pentru ca vocea ta sa nu mai rememoreze fiecare virgula, fiecare rand scrijelit in tine, sa nu mai zguduie pamantul, sa nu ne mai rupa in bucati mici pana ne obisnuim cu chinul...

Sufletul mi l-as impaturi frumos si ti l-as aseza in palme, sa-ti pot plati toata durerea pe care-o simt plangandu-mi alaturi...

Blue Midnight Color of Kpop (XI)

In noaptea albastra se mai aude doar linistea care se sparge in cioburi marunte. Fumul de tigara se amesteca cu mirosul sufletului schilodit, muribund. Ma intind pana la capatul lumii sa ma caut, sa caut raspunsuri la intrebari nerostite...
Ma cert si ma impac cu mine insami. Bucati de viata le sortez in sertarul de amintiri iar lacrima imi mangaie obrazul. Mi-as dori sa stiu un descantec si sa pot tese albastru in jurul frumusetii intrezarite si pierdute, a incertitudinii persistente, a sperantelor care se descopera in momentele de neliniste sau care se precipita...
Vreau albastru, cu nenumaratele lui chipuri, cu surprizele lui, vreau sa-l simt ca o evidenta care traverseaza lumea imperfecta a aparentelor, care din izvor devene fluviu, capabil sa-mi  umple intreag sufletul.
Incerc sa ma definesc, ca nu cumva cuvintele sa ma agate albastru si sa nu ma mai regasesc in spatiul confluentei dintre armonie si iubire...
Pana cand somnul mi-ar fi alinare, pana cand eu nu am un loc al meu in povestea albastra, ma pierd printre alte zeci de chipuri si sentimente laolalta. Ma intorc numai cand dau pagina in urma si ma regasesc acolo... Si doar atunci ma cuprinde nostalgia si reiau lectura de la capat doar ca sa ma pot da din nou uitarii cu usurinta...
Si-am incalecat pe-o sa si-am mai spus o poveste albastra asa...

Blue Midnight Color of Kpop IX

In noaptea albastra vrem ca fericirea sa ne hraneasca existenta. Mergem la izvorul ei, uneori o asteptam, deseori o cerem impetuos, vrem sa ne hraneasca maruntele clipe, ne amagim sub licarul jucaus al stelelor... O dorim mereu prezenta, indiferent de ce chip ar avea, vrem sa ne surprinda, sa o simtim prezenta, sa fie certitudine in aceasta lume imperfecta.

In asteptarea fericirii ne impiedicam de remuscarile sau violentele neiertatoare ce fac prag noptii albastre. O dorim parte a unei realitati miraculoase, ignorand ca incapacitatea noastra de a ne simti vii, prezenti in prezent, ca teama noastra de a ne regasi atunci cand ne-am pierdut ne impiedica pe fiecare dintre noi sa traim fericirea de a fi fericiti.
Autoprivatiunile pe care ni le impunem, credintele eronate care ne pierd in noaptea albastra, neintelegerile care ne par nedreptati, judecatile de valoare ale altora ce ne sunt servite drept pilde dar care nu ne reprezinta, lasitatea noastra care ne face sa nu indraznim sa FIM impotriva a orice, ne fac sa ezitam atunci cand fericirea ne bate-n poarta. Prostii de noi, ii inchidem usa-n nas. Si regretam apoi ca nu ne-am topit in ea.
Orbecaim in noaptea albastra, ratacind drumul fara sa vedem ca lumina blanda a lunii ne arata calea. Uitam ca fericirea eate o flacara mica, plapanda, rabdatoare, care trebuie insufletita in fiecare zi. Care se stinge sub lacrimile disperarii, sub furtuna supararilor sau stropita de otrava resentimentelor si a rautatilor. Caci fericirea - pretioasa, magica, palpaie fragila, ascunsa intr-un colt al fiintei noastre.

  Si-am incalecat pe-o sa si-am mai spus o poveste despre fericirea albastra asa...

Prietenelor mele, care de azi - multe dintre ele -, nu mai sunt doar virtuale.

Blue Midnight Color of Kpop (V)

foto: winwallpaper.com

Cel mai frumos timp al meu. Magic. Albastru. Deseori m-am intrebat ce smecherie inginereasca ar trebui inventata pentru a-l putea opri. Pentru ca, in aceasta viata trecatoare, timpul meu albastru ar trebui pus la pastrare. Mi-as dori sa-l inramez intr-o rama albastra si sa stau sa-l contemplu...

M-am indragostit, am iubit, poate am ranit, am suferit si am avut regrete. In tot acest haos am facut multe greseli pe care le-am uitat si am reluat acelasi joc de la capat, mi-am pierdut urma si m-am regasit in acel labirint in care visele isi pierd suflu si sunt sacrificate...

Pas cu pas m-am afundat in albastru si mi-am purtat povara. In acel labirint intortocheat n-am mai distins durerea de fericire. Amintirile albastre au prins aripi, tacand intens de teama ca odata imprastiate, cuvintele soptite vor smulge bucati din mine si ma vor arunca in haul ticsit de intuneric, uitandu-ma...

E greu de descris durerea albastra provocata de toate acele "de ce"-uri fara raspuns, de toate acele indoieli care ma tin treaza tarziu in noapte… Si cautand raspuns l-a intrebarea daca prezentul mai exista, este o certitudine sau doar o iluzie a trecutului am realizat ca, tavalita prin mocirla vietii, mi-am lasat sufletul albastru pe altare pagane unde a fost desfigurat si strepezit de mascariile vietii de zi cu zi...

Mirosul de hazna al sfarsitului incearca sa franga zborul viselor mele albastre, la capatul lui sa le faca sa cunoasca gustul pamantului. Dar, ca de fiecare data, ridic capul zambind iar visele mele albastre isi intind aripile spre orizont...

Si-am incalecat pe-o sa si-am mai spus o poveste albastra asa...

Blue Midnight Color of Kpop (II)

foto: bhmpics.com 

Gandurile mele se incapataneaza sa ramana albastre. Le trimit in dreapta, le trimit in stanga, le arunc sus, le arunc jos, dar afurisitele tot albastru se vor.

Trecem prin timp si timpul ne priveste trecand. La margine de lume se aduna taceri si nelinisti, iar camarile parasite ale sufletului se umplu de colb. Sperantele, visele cazute, secundele goale, aripile frante, toate vin si pleaca din viata noastra, iar noi stam pe marginea drumului urmand umbra amintirilor.

Gandurile albastre se  tot innoada, poticnindu-se. Ne facem iluzii, convinsi ca povestile noastre sunt gravate in piatra. Dar de cele mai multe ori sunt niste biete urme pe nisip. Credem ca in ele se afla inscrise rosturile lumii, umbrele zorilor ce invart zilele fara numar, lacrimile picurande, in speranta ca vor vindeca tristetea.

Ne punem tampla pe norul de puf cautand alinare. Si uitare. Dar vantul a spart globul albastru in care ne ghemuisem, prefacandu-l in cioburi si imprastiindu-ne iar...

 Inchid ochii si sper ca gandurile albastre sa mearga si ele la culcare. Imi culeg zambetul in palma si un fior albastru ma cuprinde.

Dintr-o data inima mea a devenit prea mica pentru atata albastru. Iar eu trec prin timp. Si timpul ma priveste trecand. E doar inceputul...

Si-am incalecat pe-o sa si-am mai spus o poveste albastra asa...