foto: bhmpics.com |
Gandurile albastre se tot innoada, poticnindu-se. Ne facem iluzii, convinsi ca povestile noastre sunt gravate in piatra. Dar de cele mai multe ori sunt niste biete urme pe nisip. Credem ca in ele se afla inscrise rosturile lumii, umbrele zorilor ce invart zilele fara numar, lacrimile picurande, in speranta ca vor vindeca tristetea.
Ne punem tampla pe norul de puf cautand alinare. Si uitare. Dar vantul a spart globul albastru in care ne ghemuisem, prefacandu-l in cioburi si imprastiindu-ne iar...
Inchid ochii si sper ca gandurile albastre sa mearga si ele la culcare. Imi culeg zambetul in palma si un fior albastru ma cuprinde.
Dintr-o data inima mea a devenit prea mica pentru atata albastru. Iar eu trec prin timp. Si timpul ma priveste trecand. E doar inceputul...