 |
| foto: bhmpics.com |
Gandurile mele se incapataneaza sa ramana albastre. Le trimit in dreapta, le trimit in stanga, le arunc sus, le arunc jos, dar afurisitele tot albastru se vor.
Trecem prin timp si timpul ne priveste trecand. La margine de lume se aduna taceri si nelinisti, iar camarile parasite ale sufletului se umplu de colb. Sperantele, visele cazute, secundele goale, aripile frante, toate vin si pleaca din viata noastra, iar noi stam pe marginea drumului urmand umbra amintirilor.
Gandurile albastre se tot innoada, poticnindu-se. Ne facem iluzii, convinsi ca povestile noastre sunt gravate in piatra. Dar de cele mai multe ori sunt niste biete urme pe nisip. Credem ca in ele se afla inscrise rosturile lumii, umbrele zorilor ce invart zilele fara numar, lacrimile picurande, in speranta ca vor vindeca tristetea.
Ne punem tampla pe norul de puf cautand alinare. Si uitare. Dar vantul a spart globul albastru in care ne ghemuisem, prefacandu-l in cioburi si imprastiindu-ne iar...
Inchid ochii si sper ca gandurile albastre sa mearga si ele la culcare. Imi culeg zambetul in palma si un fior albastru ma cuprinde.
Dintr-o data inima mea a devenit prea mica pentru atata albastru. Iar eu trec prin timp. Si timpul ma priveste trecand. E doar inceputul...
Si-am incalecat pe-o sa si-am mai spus o poveste albastra asa...
