Eu sunt tot aici. Voi unde sunteti, dragi prieteni?

Stereotipurile din serialele coreene m-au facut deseori sa imi pun semne de intrebare. Sa nu tii legatura ani de zile cu membrii familiei sau cu prietenii, este posibil? Sa nu te intrebi ce fac, cum o duc? Mai fac umbra pamantului sau s-au dus la stele?

Ma gandesc la Ionicar, Madam Fluture, lex0andra... Si la multi altii.
Lui Ionicar ii trimiteam deseori melodii care imi placeau, raplata pentru comentariile lui profunde, delicate, la Madam Fluture ma delectam cu seriale si conversatie, la lex0andra nu doar ca am savurat niste productii deosebite dar deliciul era schimbul de pase muzicale intre mine, ea si Ciprian (cel care a avut rubrica pe AZM).

Se intampla ca drumurile fiecaruia dintre noi sa nu se mai intersecteze atat de des, se ramifica in directii diferite, dar cum ajungem sa ne pierdem pe drum?
Am plecat pe o cale cu muzica si filmele noastre, cu o stare de bine intre noi, fiecare cu parte lui de contributie. Am dat, am primit, cu speranta ca, impartasind aceleasi valori, legatura va dura.
Nu luam in calcul ca viata fiecaruia dintre noi e mai complicata. Si mai complexa. Ca avem temerile noastre. Vulnerabilitatile noastre. Ca nu putem fi conectati mereu la clik-ul de intretinere al relatiei - telefon, retele de socializare, intruniri aniversare...

Ne lasam dusi de val, inghesuiti in spatiu si timp si ne pierdem unii de ceilalti pentru ca in momente importante poate nu stim sa acordam suportul si incurajarea pe care o prietenia ar trebui sa le ofere. Nu avem rabdarea si intelegerea de a parcurge impreuna urcusurile si coborasurile. Si nu ne intoarcem din drum sa ne cautam unii pe ceilalti, nu ne intrebam ce face destinul de-i impiedica in a tine pasul cu noi.

Cred ca e important sa nu ne abandonam unii pe ceilalti chiar daca avem senzatia ca dam mai mult decat primim, sa ne implicam mai mult chiar daca raspunsul intarzie. Sa masuram in calitate, nu in cantitate. Aripile frante nu inseamna capat de drum. Cele mai trainice prietenii pot incepe chiar dintr-un astfel de moment.

Poem cu Ha Dong Kyun (하동균)

O noapte in care sa pot omori fiara din mine. S-o asmut doar asupra mea, s-o las sa ma sfasie si sa-mi placa...  Ca si cand mi-as taia jugulara cu panza de bonfaier, durerea prelungita sa se scurga prin vene pana-n varful degetelor, sa-mi rascoleasca echilibrul, sa ingenunchez resemnata sub aceasta suferinta organica...

Mi-as oferi trupul culcus daca as convinge suferinta sa iasa din trupu-ti firav, iar vocea ta sa nu mai stie durerea. M-as intinde in fata pasilor tai sa nu mai simti greutatea drumului... Cu bucati rupte din mine ti-as obloji ranile, m-as goli de tot sa am cu ce-ti spala cicatricile...

Si eu si tu aveam atata povesti scrise cu litere lungi si subtiri, povesti care dor, care poarta ranile fiecarui om trecut prin ele. Ti-as astupa buzele pentru ca vocea ta sa nu mai rememoreze fiecare virgula, fiecare rand scrijelit in tine, sa nu mai zguduie pamantul, sa nu ne mai rupa in bucati mici pana ne obisnuim cu chinul...

Sufletul mi l-as impaturi frumos si ti l-as aseza in palme, sa-ti pot plati toata durerea pe care-o simt plangandu-mi alaturi...