Blue Midnight Color of Kpop IX

In noaptea albastra vrem ca fericirea sa ne hraneasca existenta. Mergem la izvorul ei, uneori o asteptam, deseori o cerem impetuos, vrem sa ne hraneasca maruntele clipe, ne amagim sub licarul jucaus al stelelor... O dorim mereu prezenta, indiferent de ce chip ar avea, vrem sa ne surprinda, sa o simtim prezenta, sa fie certitudine in aceasta lume imperfecta.

In asteptarea fericirii ne impiedicam de remuscarile sau violentele neiertatoare ce fac prag noptii albastre. O dorim parte a unei realitati miraculoase, ignorand ca incapacitatea noastra de a ne simti vii, prezenti in prezent, ca teama noastra de a ne regasi atunci cand ne-am pierdut ne impiedica pe fiecare dintre noi sa traim fericirea de a fi fericiti.
Autoprivatiunile pe care ni le impunem, credintele eronate care ne pierd in noaptea albastra, neintelegerile care ne par nedreptati, judecatile de valoare ale altora ce ne sunt servite drept pilde dar care nu ne reprezinta, lasitatea noastra care ne face sa nu indraznim sa FIM impotriva a orice, ne fac sa ezitam atunci cand fericirea ne bate-n poarta. Prostii de noi, ii inchidem usa-n nas. Si regretam apoi ca nu ne-am topit in ea.
Orbecaim in noaptea albastra, ratacind drumul fara sa vedem ca lumina blanda a lunii ne arata calea. Uitam ca fericirea eate o flacara mica, plapanda, rabdatoare, care trebuie insufletita in fiecare zi. Care se stinge sub lacrimile disperarii, sub furtuna supararilor sau stropita de otrava resentimentelor si a rautatilor. Caci fericirea - pretioasa, magica, palpaie fragila, ascunsa intr-un colt al fiintei noastre.

  Si-am incalecat pe-o sa si-am mai spus o poveste despre fericirea albastra asa...

Prietenelor mele, care de azi - multe dintre ele -, nu mai sunt doar virtuale.

Red Color of Kpop

foto: natielbaiker.deviantart.com

De cand mi s-a aratat piticul cu ideea de a ilustra cumva melodiile care-mi plac m-a cuprins o stare febrila. Ca-n anii adolescentei cand, pe sub plapuma, la lumina lanternei mazgaleam in jurnal ganduri nici macar soptite. Sa fie rosu azi? Dar care rosu? Poate acel rosu pe care-l are soarele la amurg cand impunge noaptea... Amurgul tarziu si insangerat care-ti intretaie respiratia de prea multa maretie...

Repetabila infruntare, cand soarele nu vrea sa cedeze cerul lunii iar umbra capata forme difuze si halouri clipocinde printre frunzele ce misca sub adierea vantului...

Sau sa fie rosul din paharul cu vin? Loc bun de scufundat amarul, picatura cu picatura pana crezi ca l-ai inecat cu totul. Sau dat pe gat dintr-o suflare incercad sa umpli locul pustiu de unde au zburat visele...

Sau o catifea de maci de pe marginea campului, cu petale fluturand delicat precum aripile unui flurure? Decorul perfect unde sa-ti afunzi iubirea si sa-ti ravasesti gandurile atunci cand vrei sa pleci in lumea larga. Loc unde cu ochii deschisi halucinezi si simti singuratatea cum vibreaza...

Innod mici siraguri de ganduri ce par pierdute iar ochii sunt striviti de atata rosu. Nu sunt nici mac, nici vin, iar gandul ca flacara primita se poate stinge ma sperie. Alung insomniile si ma cufund intr-o mare rosie...

Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus o poveste rosie asa...